Grupurile parlamentare ale PNL şi PDL din Camera Deputaţilor vor solicita conducerii acestui for legislativ constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia printre candidaţii la Preşedinţie ar fi un ofiţer acoperit.
Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri Doina Pană, a declarat că sistemul informatic de control pentru prevenirea tăierilor ilegale va fi testat în toată ţara din 21 septembrie şi implementat din 8 octombrie, iar populaţia nu va fi afectată în exploatarea lemnului pentru uz casnic.
Zece premiere, doi dintre cei mai importanţi regizori ai momentului, Thomas Ostermeier şi Declan Donellan şi un regizor american care va adapta filmului lui Lars von Trier, vor fi prezenţi la Stagiunea 222 2014/2015 la Teatrul Maghiar.
Opel Karl va fi una dintre cele mai mici şi drăguţe maşini din marca Opel. Experţii auto susţin că această maşină este o transformare a celebrei Opel Agila. Alte modele asemănătoare tot din gama Opel, sunt Opel Adam sau Opel Corsa.
Comisia pentru bugete a Parlamentului European a aprobat, joi, raportul eurodeputatului PMP Siegfried Mureşan, prin care vor fi alocate 3,57 milioane euro pentru sprijinirea lucrătorilor disponibilizaţi de la combinatul Mechel.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a ordonat joi inspecții la o serie de ministere și în regiunile din Extremul Orient în scopul verificării "capacității acestora de a efectua sarcini în condiții de război", relatează ITAR-TASS și Interfax.
Un bărbat din Gilău, de 36 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore în urma unui flagrant, pentru că i-a promis unei persoane, în repetate rânduri, că îi poate rezolva o problemă cu ajutorul unui funcţionar al Judecătoriei şi poate interveni pentru diverse probleme.
Clubul argentinian San Lorenzo de Almagro a anunțat că noul stadion al echipei, care va fi inaugurat cel mai devreme în 2018, va purta numele celui mai cunoscut suporter al său: Papa Francisc, relatează agenția spaniolă EFE.