Administrație
Câți bugetari vor fi dați afară până la urmă? Șeful PSD, Sorin Grindeanu, neagă varianta cu 13.000 de concedieri
După ce în spațiul public a apărut ieri, 4 noiembrie 2025, informația conformă căreia coaliția s-ar fi înțeles că în cadrul reformei administrației publice locale, 13.000 de bugetari își vor pierde locul de muncă, ulterior, președintele interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu a negat această variantă.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, neagă că în coaliția de guvernare s-ar fi ajuns la decizia de a fi dați afară 13.000, în cadrul administrației locale | Foto: monitorulcj.ro
Într-o ședință care a durat aproximativ 2 ore, liderii coaliției ar fi ajuns la un acord de principiu cu privire la reforma administrației publice.
Ei ar fi convenit să fie făcute tăieri de 10%, atât în plan local, cât și în administrația centrală. Mai exact, pe plan local, primăriile și Consiliile Județene ar urma să reducă în total 13.000 de posturi.
Există „acorduri de principiu” când vine vorba de reducerea a 13.000 de posturi ocupate în administrația locală, potrivit unor surse politice, confor hotnews.ro.
Potrivit sursei citate, ar fi vorba de tăierea cerută inițial de premierul Bolojan.
Grindeanu neagă varianta cu 13.000 de concedieri din administrația locală
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu s-a luat nicio decizie în ședința de marți a coaliției cu privire la administrația locală și centrală și nu s-a ajuns la o înțelegere pentru a fi concediați 13.000 de bugetari, așa cum au apărut unele știri în presă pe surse.
Grindeanu a fost întrebat ce s-a decis în mod concret în ședința coaliției de guvernare de marți.
„Nu există ceva despre care să vă spun 100% că s-a luat decizie în coaliție astăzi (ieri, 4 noimebrie 2025 - n. red.). De aceea m-au mirat știrile pe care le-am văzut la vreo jumătate de oră după ce am ieșit din coaliție. Noi am spus următorul lucru și se spune acest lucru de vreo câteva săptămâni. Dacă vorbim de un pachet 3, trebuie să vorbim din administrația locală, în mod obligatoriu, PSD nu va accepta să discutăm doar de administrația locală, fără să discutăm de reduceri în administrația centrală. Și în al treilea rând, în mod obligatoriu trebuie să existe acel pachet de relansare economică. Astea sunt condiții pe care noi le-am spus de vreo lună și ceva - două. În al doilea rând, ceea ce am văzut că s-a dat pe surse, că s-a ajuns la un agreement, că să dăm afară 13.000 de oameni, că asta înseamnă reformă în administrație, nu e cazul, nu am discutat așa ceva, nu s-a ajuns la această concluzie. Nu s-a luat nici o decizie legată de aceste lucruri în ședința coaliției de azi”, a spus acesta la Antena 3, potrivit Agerpres.ro.
Sorin Grindeanu a menționat că în ședința de marți au înaintat discuțiile legate de administrația locală și cea centrală.
„Sperăm de fiecare dată să ajungem la un punct de vedere comun, să înaintăm (în ședințele de coaliție - n.red.). Nu pot să spun că urmare a ședinței de azi n-am înaintat în discuții legate de administrația locală și administrația centrală. Există încă lucruri care trebuie să fie clarificate, de exemplu, pe administrația centrală, unde mai trebuie a se veni cu mențiuni pe unele ministere, astea sunt lucruri care nu pot fi închise așa, pe repede înainte și nu s-au închis. Dar mai vreau un singur lucru să vă spun dincolo de cele trei. Să știți că reforma administrației locale nu înseamnă să dai oameni afară. Reforma administrației locale înseamnă să vorbești de comasări de localități, să vorbești de digitalizare, asta este reformă”, a afirmat acesta.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
