Românii au început să se adapteze la incertitudinea economică, iar peste 50% dintre cetățeni au spus că vor cheltui mai puțin în următoarele șase luni, în contextul în care marile achiziții nu intră în planurile multor oameni.
Clujul este județul cu cel mai mare salariu mediu net la nivel național - 6.633 lei. Cele mai mari salarii rămân cele din sectorul IT, iar cele mai mici în retail. Candidații cer salarii cu aproape 30% mai mult decât oferă companiile, în condițiile în care puterea de cumpărare este în scădere.
Producătorii auto pot alege alte țări pentru realizarea producției dacă România nu oferă condiții competitive, avertizează Mihai Bordeanu, șeful Dacia în România și Europa de Sud-Est.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) amână din nou luarea unei decizii procesul cu Guvernul legat de plata unor restanțe salariale pentru magistrati. Miza acestui proces este de cinci miliarde de lei.
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a comentat situația financiară problematică de la CFR Cluj și a spus că ar fi bine jucătorii să nu mai fie de acord să le fie plătite eșalonat salariile.
Ultima formă a legii salarizării, susținută de Ministerul Muncii, a fost respinsă în termeni categorici de sindicatele din Educație și Sănătate. „Problemele de fond rămân neschimbate”, acuză sindicaliștii.
Comisia Europeană solicită Guvernului adoptarea unor măsuri concrete pentru compensarea impactului fiscal suplimentar al noii legi a salarizării. Extinderea CASS la pensii este una dintre propunerile analizate.
Noua lege a salarizării îi nemulțumește din nou pe sindicaliștii din Educație. Acestia cer partidelor parlamentare să nu voteze proiectul în forma actuală.