Politică
România riscă să piardă bani din PNRR! Bolojan anunță ședințe cu prefecții și primarii din țară: „Proiectele care nu vor fi încheiate la termen, vor trece de la granturi la componenta de împrumuturi”.
Premierul interimar Ilie Bolojan anunță măsuri de urgență pe tema fondurilor PNRR, în condițiile în care România riscă să piardă bani europeni.
Absorbția fondurilor din PNRR reprezintă o temă urgentă pentru România în contextul crizei guvernamentale.
CITEȘTE ȘI:
Ilie Bolojan anunță întârzieri de plată la unele proiecte PNRR: „Va fi greu să finalizăm lucrările în august”
„Mâine vom avea o ședință cu toți prefecții din țară, iar luni dimineața cu toate primăriile din România pentru că acest subiect interesează toate administrațiile publice”, a anunțat, sâmbătă, premierul interimar Ilie Bolojan prin intermediul unei declarații de presă publicate pe pagina de Facebook.
România riscă să piardă bani din PNRR. Bolojan anunță ședințe cu prefecții și primarii din țară: „Proiectele care nu vor fi încheiate la termen, vor trece de la granturi la componenta de împrumuturi”.
„În aceste zile se derulează negocierile echipelor tehnice ale României și Comisiei Europene, pentru închiderea absorbției fondurilor europene, la Bruxelles”, a detaliat Bolojan.
Premierul interimar a vorbit de problemele importante cu care se confruntă România în acest sens:
CITEȘTE ȘI:
România primește 2,62 miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană a aprobat evaluarea pentru a patra cerere de plată!
„Proiectele care vor rămâne pe listele de finanțare – e vorba de lista de bani care sunt nerambursabili, deci granturi, dar și proiectele care vor fi pe componenta de împrumuturi, iar acest lucru ține de cele peste 15.000 de proiecte pe care le avem în derulare.
Este foarte important în aceste zile să facem analiza acestor proiecte în așa fel încât cele care se pot termina până la sfârșitul lunii august, să rămână pe componenta de granturi. Pentru că dacă rămân acolo și nu se termină, România va pierde suma aferentă întregului proiect, chiar dacă este finalizat la 90%.
Iar cele care nu se pot termina, să fie transferate pe componenta de împrumut, unde vom pierde doar ceea ce nu se poate finaliza, urmând ca diferența să fie acoperită din bugetul național sau din bugetul local astfel încât să terminăm proiectele și să nu avem pierderi”, a declarat Ilie Bolojan.
Astfel, pentru lucrările care sunt realizate într-o pondere ce nu le garantează finalizarea este nevoie de note de constatare întocmite de supervizori sau de diriginții de șantier și de angajamente ferme ale constructorilor.
Proiectele de infrastructură feroviară: Jaloane pe care România nu le poate îndeplini „din motive obiective”
„Un alt aspect important ține de îndeplinirea jaloanelor. Sunt jaloane pe care, din motive obiective, nu le putem îndeplini”, a spus premierul interimar, care a oferit exemplul negativ al proiectelor feroviare.
CITEȘTE ȘI:
Bolojan, ultimatum pentru constructorii căii ferate Cluj – Oradea: „Au patru luni pentru a recupera întârzierile”.
„Ne-am angajat să creștem viteza pe calea ferată, să reucem orele de întârziere, dar din păcate nu reușim acest lucru sau pentru că nu s-au terminat lucrările la tronsoanele de cale ferată sau pentru că nu am schimbat locomotivele și nu putem îndeplini un astfel de jalon”, a mai adăugat Ilie Bolojan.
Bolojan a vorbit de necesitatea „coborârii acestui standard”, aspect ce va fi discutat cu Comisia Europeană, pentru a permite României absorbția de bani.
Proiecte de reformă, în Parlament: miza – 7,5 miliarde de euro
Un alt aspect important amintit de Bolojan vizează punerea în practică a reformelor la care s-a angajat România.
„Toate ministerele vor depune în Parlament proiectele de legi în așa fel încât chiar dacă acest guvern nu mai are competența legală să adopte ordonanțe, să putem duce în dezbaterea parlamentară aceste proiecte.
Sunt 9 legi foarte importante de care depinde tragerea a peste 7,5 miliarde de euro. Sper într-o decizie rațională a partidelor politice în susținerea acestor proiecte”, a mai spus Ilie Bolojan.
Până la sfârșitul lunii iunie, Guvernul vrea adoptarea acestor legi, astfel încât România să poată facă tragerile din aceste fonduri în lunile iulie-august.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
