Externe
Ungaria a atacat la Curtea Europeană de Justiţie regulamentul care interzice importurile de energie din Rusia
Ungaria a contestat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene regulamentul REPowerEU care interzice importurile de energie din Rusia.
Ungaria a contestat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene regulamentul REPowerEU, care interzice importurile de energie din Rusia| Foto: DepositPhotos.com
Ungaria contestă programul REPowerEU al Uniunii Europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
CITEȘTE ȘI:
Interzicerea gazului rusesc în UE, tot mai aproape. Exporturile către Europa s-au „prăbușit” la cel mai mic nivel nivel din ultimii 50 de ani.
Anunțul a fost făcut de ministrul ungar al afacerilor Externe, Peter Szijjarto, care a amintit că noul regulament european interzice importul de energie rusă, relatează MTI.
Ungaria a atacat la Curtea Europeană de Justiţie regulamentul care interzice importurile de energie din Rusia
Decizia care interzice statelor membre ale UE să cumpere gaz și petrol rusești a fost publicată luni, a menționat Szijjarto.
„Aș vrea să clarific că Ungaria are doar alternative mai scumpe și mai puțin fiabile. Fără gaz și țiței rusești, securitatea energetică a țării nu poate fi garantată, nici nu pot fi menținute realizările schemei de plafonare a prețurilor la utilități”.
CITEȘTE ȘI:
Adio gaz din Rusia în Uniunea Europeană. Când intră în vigoare interdicția totală?
Ungaria încearcă să anuleze REPowerEU, argumentând că importurile de energie pot fi interzise numai prin emiterea de sancțiuni care impun un vot unanim, a explicat Szijjarto.
Partidele de guvernământ vor trebui să câștige alegerile legislative pentru a duce procesul la bun sfârșit, a notat Peter Szijjarto.
„Pentru a-l duce însă până la capăt, trebuie să câştigăm alegerile, deoarece se vede că de cealaltă parte se aliniază acei experţi din lumea energetică internaţională care au făcut lobby şi anterior pentru a nu mai cumpăra resurse energetice ieftine din Rusia, ci pentru a le achiziţiona mai scump de la companii occidentale”, a explicat ministrul ungar de Externe.
CITEȘTE ȘI:
Situație critică în sondaje pentru Viktor Orban: riscă să piardă puterea. Partidul de opoziție Tisza, avans de 8% în fața Fidesz.
Guvernul ungar a depus acţiunea la Curtea Europeană de Justiţie, solicitând anularea regulamentului.
Din 2027, Uniunea Europeană va opri importurile de energie din Rusia. Măsura de eliminare a importurilor de gaze rusești va consolida securitatea energetică europeană. Conform deciziei, importurile de GNL din Rusia vor fi eliminate până la finalul lui 2026, iar gazele prin conducte cel târziu până la 30 septembrie 2027. România a susținut constant eliminarea dependenței energetice de Rusia.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
