Economie

Vești proaste pentru creștearea economică a României. Comisia Europeană și-a redus estimările.

Comisia Europeană și-a redus mult estimările în ceea ce privește creșterea economică a României în 2026.

Estimări negative de la Comisia Europeană pentru creșterea economică a României | Foto: monitorulcj.ro / Fotografie ilustrativă Estimări negative de la Comisia Europeană pentru creșterea economică a României | Foto: monitorulcj.ro / Fotografie ilustrativă

 

 


 

Comisia Europeană a redus semnificativ estimările privind creșterea economiei românești în acest an, la 0,1%, de la 1,1% cât estima în toamnă, în timp ce rata inflației ar urma să se situeze la 7%, față de un nivel de sub 6% anunțat anterior, conform previziunilor economice de primăvară publicate joi, 21 mai 2026 de Executivul comunitar.


 

 


În 2027, PIB-ul României ar urma să înregistreze o creștere de 2,3%, iar rata inflației să scadă la 3,7%.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, Produsul Intern Brut al României a scăzut, în primele trei luni din 2026, cu 0,2%, comparativ cu trimestrul anterior, și cu 1,7%, pe seria brută, față de aceeași perioadă din 2025.


Vara vine cu o inflație pe măsura temperaturilor

Prognonza vine și în contextul în care rata anuală a inflației în România a fost de aproape trei ori mai mare decât media UE și în aprilie.

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut până la 3,2% în luna aprilie, de la un nivel de 2,8% în martie, iar România este, din nou, țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 9,5%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).


Sursa: Eurostat

 

Țările membre UE cu ratele cele mai ridicate ale inflației au fost: 

  • România (9,5%)
  • Bulgaria (6%)
  • Croația (5,4%)

Despre inflație pe termen scurt nu a venit cu vești bune nici guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Guvernatorul Băncii Naționale a României a anunțat o inflație record pentru iulie 2026: 11%.

„Va crește (inflația - n. red.) până prin iulie, probabil până la 11%, dar creșterile sunt mici, pentru că apoi, în iulie, august și septembrie, vom avea deja o inflație de aproximativ 6%, iar spre sfârșitul anului, 5% și ceva”, a declarat Mugur Isărescu, într-o conferință de presă.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Analiză UBB. Cum afectează conflictul din Iran creșterea economică a României: inflație, reducerea exporturilor și incertitudini economice.

Un singur bilet pentru trenurile din Europa? Comisia Europeană propune reguli noi pentru călătoriile feroviare.

abonare newsletter