Sport
Radu Constantea a reacționat după ce Gertmonas a fost contactat de Craiova înaintea finalei și nu a anunțat clubul!
La o săptămână de la finala Cupei României, pierdută de „U” Cluj cu Universitatea Craiova la penalty-uri, au ieșit la iveală detalii incredibile din culisele partidei.
Radu Constantea este președintele Universității Cluj | Foto: Radu Constantea Facebook
Potrivit celor de la Prima Sport, Edvinas Gertmonas, portarul titular al Universității Cluj, a fost abordat de oficiali ai Craiovei înaintea meciului direct pentru a evolua în Bănie din sezonul viitor, el fiind la finalul angajamentului cu ardelenii.
Lituanianul nu a anunțat pe nimeni că a fost contactat de echipa adversă chiar înaintea celor mai importante meciuri din acest sezon: finala Cupei României și finala campionatului, disputată între cele două echipe.
Gertmonas a fost titular în ultimul act al Cupei, însă a fost lăsat pe banca de rezerve la ultimul meci. Lefter a apărat în meciul care a decis campioana în Superligă, încheiat cu scorul de 0-5 în favoarea
Reacția lui Radu Constantea
La scurt timp după publicarea acestei informații, conducerea clubului de pe Cluj Arena a reacționat.
Radu Constantea, președintele clubului, a încercat să explice cazul. Oficialul Universității Cluj nu-l bănuiește pe lituanian de rea voință, dar îi arată cu degetul pe rivalii de la Craiova.
„L-am întrebat pe Gertmonas şi mi-a spus că da, a fost ofertat de Craiova înaintea acestor meciuri. Eu am aflat după jocuri, dar nu am absolut nici un motiv să-l bănuiesc de ceva anume, e profesionist 110 la sută.
De ce nu ne-a informat? Acest lucru nu ştiu să vă spun, dar ce pot să spun e că Universitatea Craiova nu s-a comportat fair-play”, a declarat Constantea pentru GOLAZO.
Conform sursei, unul dintre acţionarii minoritari ai Universităţii Craiova ar fi fost cel care a iniţiat abordarea lui Gertmonas, în prima săptămână din luna mai.
E vorba despre Cosmin Moldovan care printr-un intermediar i-a făcut o propunere portarului pentru a semna cu Universitatea Craiova.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
