Apahida
Cum arată șantierul noii piațete din centrul Apahidei. Cristina Belce: „Proiectul începe să prindă contur!”
Lucrările la noua piațetă din centrul comunei Apahida avansează conform graficului, susține primarul Cristina Belce, care a verificat stadiul investiției direct pe șantier.
Primarul comunei Apahida, Cristina Belce, anunță că lucrările la noua piațetă din centrul localității se desfășoară conform graficului stabilit. Edilul a efectuat o vizită pe șantier pentru a verifica stadiul investiției și spune că proiectul începe să prindă contur.
„Astăzi am fost pe șantierul noii piațete din centrul Apahidei pentru a verifica stadiul lucrărilor. Mă bucur să constat că lucrările avansează conform graficului, iar proiectul începe să prindă contur. Cu fiecare zi de muncă ne apropiem de un spațiu public modern, primitor și reprezentativ pentru întreaga comunitate”, a transmis Cristina Belce.
Lucrările la noua piațetă din Apahida avansează conform graficului
Potrivit primarului, investiția va contribui la schimbarea imaginii centrului comunei și va avea un rol important în dezvoltarea identității locale.
„Cred cu tărie că această investiție va schimba în bine imaginea centrului Apahidei și va deveni unul dintre simbolurile comunei noastre. Mai mult decât o simplă amenajare urbană, noua piațetă reprezintă încă un pas important în procesul prin care Apahida își construiește o identitate modernă, demnă de potențialul și de oamenii care trăiesc aici”, a declarat edilul.
Spațiu destinat comunității
Cristina Belce susține că administrația locală va continua investițiile în proiecte care modernizează infrastructura și creează spații dedicate comunității.
„Continuăm să investim în proiecte care nu doar modernizează infrastructura, ci creează locuri în care oamenii se întâlnesc, petrec timp împreună și se bucură de comunitatea din care fac parte”, a precizat aceasta.
Primarul a anunțat că va informa periodic locuitorii despre evoluția lucrărilor și a publicat randări care ilustrează modul în care va arăta piațeta după finalizarea investiției.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
