Cristina Belce a reprezentat comunitatea din Apahida la o întâlnire organizată de Rural Hub, la Castelul Bánffy din Răscruci, în cadrul inițiativei Pactului Rural European.
Lucrările de asfaltare din satul Pata, comuna Apahida, avansează, iar primele straturi de asfalt au fost deja așternute. Cristina Belce a mers pe teren pentru a verifica stadiul intervențiilor.
Construcțiile ilegale, combaterea braconajului piscicol și depozitarea ilegală a deșeurilor sunt câteva dintre temele care au intrat în atenția administrației locale din Apahida. Pentru creșterea siguranței și combaterea faptelor ilegale, Poliția Locală va putea monitoriza zonele greu accesibile ale comunei cu ajutorul unei drone.
Ample lucrări de decolmatare și îndepărtare a vegetației în zona Văii Feiurdeni din Apahida, pentru prevenirea riscului de inundații. „Sunt lucrări esențiale pentru protejarea gospodăriilor din zonă”, spune primarul Cristina Belce.
Proiectul noii grădinițe din Apahida avansează în teren, unde a fost turnată deja fundația la viitoarea unitate de învățământ. „Nu vorbim doar despre fundația unei clădiri, ci despre una dintre fundațiile de bază ale oricărei comunități: educația”, spune primarul Cristina Belce.
Primarul comunei Apahida, Cristina Belce, susține că Legea achizițiilor publice trebuie modificată, după ce licitația pentru drumul din Câmpenești a fost întârziată de contestații, iar constructorul desemnat câștigător s-a retras în cele din urmă.
Numărul copiilor în școlile din comuna Apahida crește semnificativ: peste 1.000 de părinți au optat pentru unitățile de învățământ din comună. „Creăm condiții astfel încât copiii să rămână și să meargă la școală acasă”, spune primarul Cristina Belce.
Cea de-a doua ediție a Apahida Festival începe astăzi, vineri, 4 septembrie 2026. Pe scenă vor urca artiști renumiți precum Puya, Bosquito și The Motans.