Administrație

Proiectul Centrului regional de conferințe și congrese din Cluj, în etapa de proiectare

Consiliul Județean a scos la licitație serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru Centrul regional de conferințe și congrese, care va fi realizat în zona Park&Ride-ului din Cluj.

Proiectul Centrului regional de conferințe și congrese din Cluj, în etapa de proiectare| Foto: imagine randare proiect - Consiliul Județean Cluj Proiectul Centrului regional de conferințe și congrese din Cluj, în etapa de proiectare| Foto: imagine randare proiect - Consiliul Județean Cluj

 

 


Pas important pentru realizarea Centrului regional de conferințe și congrese, un proiect ambițios demarat de administrația județeană, ce va fi realizat în proximitatea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” și a Park&Ride-ului din Cluj. 

CITEȘTE ȘI: 
Clujul va avea un Centru Regional de Conferințe și Congrese. Investiție majoră anunțată de Consiliul Județean!

Consiliul Județean a scos la licitație serviciile de proiectare pentru Centrul regional de conferințe și congrese din Cluj| Foto: imagine randare proiect - Consiliul Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj a scos la licitație serviciile de proiectare și asistență tehnică de specialitate pentru realizarea investiției. 


Proiectul Centrului regional de conferințe și congrese din Cluj, în etapa de proiectare

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și inițiatorul proiectului, a arătat că prin concretizarea acestui obiectiv, județul Cluj devine un reper pe harta regională a centrelor de conferințe și evenimente.

CITEȘTE ȘI: 
Clujana devine hub regional de inovare: incubator de afaceri și servicii de transfer tehnologic

„Tema de proiectare a viitorului centru va trebui să respecte câteva principii esențiale, la care țin foarte mult: să fie reprezentativă prin conceptul arhitectural propus, să ofere modularitate și flexibilitate pentru a se adapta rapid diferitelor tipuri de evenimente și să beneficieze de o acustică și conectivitate de nivel superior


În ceea ce privește calendarul, ne propunem ca până la finalul acestui an să finalizăm studiul de fezabilitate, iar la începutul anului viitor să elaborăm documentația necesară autorizării lucrărilor. De asemenea, ne dorim ca, începând chiar din primăvara 2027, să putem demara efectiv lucrările de execuție”, a explicat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. 

Complexul va fi unul de tip modular, format din mai multe zone și corpuri de clădire multifuncționale| Foto: imagine randare proiect - Consiliul Județean Cluj

Complex modular cu spații multifuncționale, amenajat pe o suprafață de 10 hectare

Centrul de Congrese și Conferințe va fi edificat pe o suprafață de aproximativ 10 hectare de teren aflată în proprietatea Consiliului Județean Cluj, situată în vecinătatea Aeroportului și a Park and Ride-ului edificat tot pe un teren aparținând forului administrativ județean. 


Întregul complex va fi unul de tip modular, format din mai multe zone și corpuri de clădire multifuncționale:
*Zonă de primire și foyer, în suprafață de circa 4-5.000 mp, care va include recepția, garderobele, zona de networking/lounge, săli de presă, birouri, etc;
*Centrul de congrese și conferințe propriu-zis, în suprafață de circa 10-12.000 mp, format dintr-o sală plenară de 3.000 de locuri, care să permită divizarea în mai multe spații de dimensiuni variate;
*Pavilioane expoziționale, în suprafață de circa 10-12.000 mp, de tip open-space;
*Zona de logistică și depozitare, în suprafață de circa 4-5.000 mp, compusă din rampe pentru acces TIR-uri, depozite, spații pentru bucătărie, catering și servire a mesei, etc;
*Spațiul tehnic și administrativ, în suprafață de circa 2.000 mp.

Prin realizarea acestui obiectiv, județul Cluj va deveni un reper pe harta regională a centrelor de conferințe și evenimente| Foto: imagine randare proiect - Consiliul Județean Cluj

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Clujul va avea un Centru Regional de Conferințe și Congrese. Investiție majoră anunțată de Consiliul Județean!

1,3 mil. lei pentru zboruri mai sigure la Aeroportul Internațional Cluj. Alin Tișe: „Continuă investițiile în creșterea securității”.

A fost deschis Park&Ride-ul de pe Traian Vuia, cea mai mare parcare publică din Cluj-Napoca. Șoferii pot utiliza gratuit transportul în comun pe baza tichetului de parcare.

Clujul, model, Bihorul, doar gura de el! Consiliul Județean Cluj a finalizat Drumul Apusenilor în 2024. Bihorul abia acum începe lucrările la „ciotul” de 9,8 km care va permite circulația neîntreruptă până la Beiuș.

Ultimele Stiri
abonare newsletter