Administrație

Lucrările au depășit 50% pe lotul Chiribiș-Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania. Sute de muncitori și utilaje pe șantier.

Lucrările de pe lotul Chiribiș-Biharia (Autostrada Transilvania) au depășit 50%.

Lucrările au depășit 50% pe lotul Chiribiș - Biharia (A3) | Foto: Facebook, Compania Națională de Investiții Rutiere Lucrările au depășit 50% pe lotul Chiribiș - Biharia (A3) | Foto: Facebook, Compania Națională de Investiții Rutiere

 

 


 

Lucrările pe lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au depășit stadiul de execuție de 50%, la finele lunii mai, în creștere cu 9% față de raportarea anterioară, a anunțat, miercuri, 3 iunie 2026, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), într-o postare pe pagina de Facebook a instituției. 


 

 


Potrivit sursei citate, pe șantierul autostrăzii dintre Chiribiș și Biharia (28,5 km), Asocierea Precon Transilvania - Citadina 98 are o mobilizare foarte bună cu 600 de persoane și peste 400 de utilaje și echipamente.

În acest context, stadiul fizic de execuție al lucrărilor a ajuns la 51%, fiind așternut balastul stabilizat pe 10 kilometri de autostradă. De asemenea, s-a finalizat montarea grinzilor pe 16 dintre cele 18 poduri, în timp ce placa de supra-betonare a fost finalizată pe nouă poduri.


În plus, primul strat de asfalt a fost așternut pe 2,5 kilometri de autostradă, la fel și primul strat de asfalt pe patru kilometri din relocarea DN 19E, dintr-un total de 5,5 km.

Aproape 800 mil. lei pentru lotul Chiribiș - Biharia

CNIR menționează că, din data de 15 iunie 2026, constructorul va crește ritmul lucrărilor și cantitățile de mixtură asfaltică, estimând așternerea a aproximativ 3.000 de tone/zi.


Valoarea contractului de proiectare și execuție pentru subsecțiunea 3C2 Chiribiș - Biharia este de 785 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru acest segment important de pe Autostrada Transilvania a fost emis în iulie 2025, la peste un an de la semnarea contractului cu Precon. Lucrările în teren au debutat la finalul lunii septembrie 2025.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Avans pe Autostrada Transilvania: Lucrările pe lotul Chiribiș - Biharia au ajuns la 35%

Autostrada Transilvania: O asociere de firme româno-maghiară va superviza lucrările pe secțiunea Chiribiș – Biharia

Ultimele Stiri
abonare newsletter