Administrație

260 mil. € pentru tronsonul 3 al centurii metropolitane Cluj. A fost scos la licitație.

Emil Boc a anunțat că Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație cel de-al treilea lot al centurii metropolitane.

Lotul 3 al centurii metropolitane Cluj, scos la licitație | Foto: Captură video Facebook, Emil Boc Lotul 3 al centurii metropolitane Cluj, scos la licitație | Foto: Captură video Facebook, Emil Boc

 

 


Am scos la licitație un nou tronson al centurii metropolitane, tronsonul 3, o investiție de 262 de milioane de euro, care continuă lotul 2 deja scos la licitație”, a anunțat Emil Boc, miercuri, 25 martie 2026, într-un clip video publicat pe pagina sa de Facebook.

 


 

Potrivit edilului, noul tronson continuă lotul anterior scos la licitație și va conecta cartierul Mănăștur, prin Făget și intersecția cu Frunzișului, până la intersecția cu Calea Turzii


Include:

  • tuneluri
  • drumuri de legătură
  • noduri rutiere

Axa Cluj-Napoca - Florești, mai aerisită în trafic

„Prin această investiție creăm o conexiune mai bună între vestul zonei metropolitane și partea central-sudică a orașului. Impactul va fi direct asupra uneia dintre cele mai aglomerate axe din Cluj: Florești, Mănăștur, Zorilor și Centru, contribuind decisiv la descongestionarea traficului. Continuăm, astfel, proiectul Centurii Metropolitane, până la lansarea licitațiilor tuturor celor 6 tronsoane prevăzute”, a mai transmis Emil Boc.


Lotul 3 al Centurii Metropolitane TR35 duce mai departe logica de descongestionare începută în zona Florești și o conectează direct cu unul dintre cele mai presate coridoare urbane ale Clujului: Mănăștur - Centru. 

Segmentul, cuprins între km 19+600 și km 24+365, integrează noduri esențiale precum Basarabiei și Frunzișului, dar și un sistem complex de tuneluri, adaptat configurației dificile a terenului.


Cu o valoare de peste 1,31 miliarde lei și o durată de implementare de 48 de luni, acest lot adaugă aproximativ 9,5 km de infrastructură nouă, gândită nu doar ca tranzit, ci ca redistribuire inteligentă a fluxurilor de trafic. Practic, el creează o legătură fluidă între vestul metropolitan și zona central-sudică a orașului, conectând direct Floreștiul de cartierele Mănăștur și Zorilor, până în Calea Turzii.

Astfel, se reduce presiunea de trafic pe axa Florești - Mănăștur - Centru, una dintre cele mai aglomerate din oraș, și se oferă o alternativă reală pentru mobilitatea zilnică. 

Lotul 3 este veriga care face trecerea de la o infrastructură de ocolire la una care începe să restructureze modul în care circulația se distribuie în interiorul orașului.

CITEȘTE ȘI:

Tronson de aproape 300 mil. € al centurii metropolitane, scos la licitație. Emil Boc: „Impactul este vizibil pentru clujeni”.

Reamintim faptul că joi, 19 martie 2026, Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație și cel de-al doilea lot al centurii metropolitane.

Compania care a făcut și studiul de fezabilitate, asocierea EXPLAN (lider de asociere), CADSIL SRL – TRANSINVEST BUDAPEST kft. – SPECIÁTERV ÉPITOMÉRNOKI kft. s-a ocupat și de împărțirea pe tronsoane.

Practic, la licitații pot veni și companii de o dimensiune redusă, pentru un lot sau pentru mai multe.

Unde sunt zone de tunel vor fi condiții specifice la licitație. Când traversăm Făgetul sau la Baciu. Acolo vor fi tuneluri. În 19 martie anunțăm toate tronsoanele care vor fi. Ulterior, periodic, tot la o săptămână sau două vor fi lansate și celelalte tronsoane. În paralele vom vedea dacă decizia de denunțare va fi atacată de compania DIMEX. Noi ne ducem cu proiectul și îl facem. Este greu, dar nimic nu este simplu”, a spus Emil Boc, miercuri, 11 martie 2026.

Decizia de a împărți licitația pe mai multe loturi vine după ce Primăria Cluj-Napoca a decis, la sfârșitul lunii februarie 2025, denunțarea contractului pentru cel de-al doilea tronson al centurii metropolitane.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Centura metropolitană a Clujului va fi împărțită în 6 tronsoane la licitație. Emil Boc: „Vor putea fi folosite și separat”.

Tronson de aproape 300 mil. € al centurii metropolitane, scos la licitație. Emil Boc: „Impactul este vizibil pentru clujeni”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter