Lucrările de modernizare de pe Drumul Sfântul Ioan avansează, iar proiectul prevede inclusiv piste de biciclete pe ambele sensuri a ajuns la un stadiu de aproximativ 25%.
Peste 40.000 de elevi din Cluj-Napoca beneficiază de transport public gratuit. Pentru a evita aglomerația de la centrele de ticketing, elevii sunt îndemnați să își încarce abonamentele din timp.
Infrastructură digitală comună pentru administrația din Cluj, prin care cetățenii vor fi scutiți de drumurile la ghișee, dar și de furnizarea acelorași documente. Consiliul Local a aprobat intrarea municipiului Cluj-Napoca în proiectul de realizare a Cloudului Regional ce va simplifca semnificativ accesul la serviciile publice.
Clujul pregătește un ecosistem regional integrat de infrastructură digitală în administrația locală. Proiectul va simplifica interacțiunea cetățenilor și companiilor cu statul prin platforme, aplicații şi servicii electronice, în urma unui proiect european de peste 5,6 milioane de euro.
Emil Boc împlinește duminică, 6 septembrie, 60 de ani. În ultimul sfert de secol a trecut prin aproape toate treptele importante ale politicii românești. A fost deputat, lider de filială, președinte de partid, primar, prim-ministru și apoi, din nou, primar.
Primăria Cluj-Napoca menționează în bilanț proiecte atrase și implementate de 194,6 milioane de euro prin PNRR și programele UE 2021-2027. Cea mai mare parte din bani a ajuns în educație, mobilitate, infrastructură și mediu.