Administrație

Deputatul Radu Moisin: „Cine a scos camioanele din Cluj, va realiza și Centura Metropolitană”

Autostrada Transilvania, centura Vâlcele-Apahida și drumul expres de la Tureni sunt doar câteva dintre proiectele de infrastructură de impact pentru Cluj ce confirmă pregătirea și capacitatea pentru realizarea unor proiecte de anvergură. „Cine a scos camioanele din Cluj, va realiza și Centura Metropolitană”, spune deputatul liberal Radu Moisin.

Deputatul Radu Moisin: „Cine a scos camioanele din Cluj, va realiza și Centura Metropolitană”|Foto: Radu Moisin - Facevbook Deputatul Radu Moisin: „Cine a scos camioanele din Cluj, va realiza și Centura Metropolitană”|Foto: Radu Moisin - Facevbook

 

 


Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, Radu Moisin, deputat PNL de Cluj, semnalează impactul și oportunitatea proiectelor de infrastructură dezvoltate de-a lungul anilor în Cluj. 

CITEȘTE ȘI: 
Adio haos în parcările magazinelor. Deputatul clujean Radu Moisin propune schimbarea legii.

Astfel, de la „0 centuri”, Clujul a reușit să concretizeze o serie de proiecte de infrastructură ce reprezintă un argument în plus cu privire la capacitatea administrativă de a realiza proiecte de impact, precum centura metropolitană. 


Deputatul Radu Moisin: „Cine a scos camioanele din Cluj, va realiza și Centura Metropolitană”

Deputatul clujean Radu Moisin și-a exprimat public convingerea în capacitatea și profesionalismul echipei administrative a Clujului de a realiza centura metropolitană, dincolo de dificultățile de moment: 

Cine a scos camioanele din Cluj, va realiza și Centura Metropolitană!
Am deplină încredere în colegii de la Primăria Cluj-Napoca că vor duce la bun sfârșit proiectul Centurii Metropolitane, trecând peste obstacolele cu caracter juridic din prezent. Principalul meu argument nu este legat doar de profesionalismul celor care lucrează în Primărie, pe care l-am văzut personal cu ocazia a multiple ocazii și de-a lungul multor ani, ci mai ales de faptele care vorbesc pentru această echipă”, notează parlamentarul liberal într-un mesaj publicat pe rețelele sociale. 


De altfel, Radu Moisin arată cum s-a schimbat Clujul, un oraș care odinioară era nevoit să închidă traficul pentru camioane pentru intervențiile de deszăpezire, a reușit în timp să-și asigure proiecte vitale de infrastructură: 

„Pentru cei care au uitat sau pentru cei care s-au mutat mai recent în Cluj-Napoca, țin să precizez faptul că actuala echipă a preluat o situație a Clujului cu 0 centuri și cu camioane care circulau prin Mănăștur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Someșeni, tot Nordul municipiului și zona Gării. 


Greu de rememorat sau de crezut, dar așa este, motiv pentru care public și imagini din acele vremuri. 

Deputatul Radu Moisin: „Cine a scos camioanele din Cluj, va realiza și Centura Metropolitană”|Foto: Radu Moisin - Facevbook 

Vremuri în care, la fiecare ninsoare, trebuia să ne rugăm de Poliția Rutieră să închidă traficul din Cluj-Napoca pentru camioane ca să se poată deszăpezi! Vremuri în care, la fiecare ninsoare, cartierele Mănăștur, Zorilor, Bună Ziua și Gheorgheni deveneau un depozit uriaș de camioane eșuate! Vremuri în care tirurile se răsturnau în curbele din municipiu și vremuri în care pietonii traversau cu groază pe trecerile de pietoni! 


Foto: Radu Moisin - Facevbook 

Deși a fost extrem de greu, echipa PNL condusă de Emil Boc (atât la Primărie, cât și la Guvern) s-a zbătut și a reușit, alături de specialiștii din Primărie, Consiliul Județean și Ministerul Transporturilor:
*Autostrada Transilvania, adică o adevărată Centură sud-vest și vest a Municipiului Cluj-Napoca;
*Centura de Nord-Est Bulevardul Muncii – Apahida;
*Centura de Est Vâlcele – Apahida;
*Drumul Expres Tureni care a permis scoaterea ultimelor camioane din municipiu”, notează deputatul PNL Cluj, Radu Moisin. 

Parlamentarul clujean arată că, în continuare, Clujul dispune de expertiza și experiența necesare pentru realizarea unor proiecte majore de infrastructură:

„Cine a dovedit că poate face, va face și în continuare! Cei din lumea politică care știu doar să critice pe nedrept și să insulte vor rămâne la stadiul de «luptători din spatele tastaturii»!”, conchide Radu Moisin în mesajul citat. 

Luni, în ședința de Consiliu Local, primarul Emil Boc a prezentat situația centurii metropolitane Cluj și a dat asigurări că proiectul așteptat de clujeni va fi realizat indiferent de greutățile de moment specifice proiectelor majore de infrastructură. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Continuă proiectele de infrastructură din Cluj: drumurile de legătură la centura metropolitană, investiție de 42 de milioane de euro din bugetul local

Emil Boc acuză USR de „amatorism politic”: „Imediat ieșiti pentru un like pe Facebook / Nu ne putem baza pe voi”

Ultimele Stiri
abonare newsletter