Administrație

Modernizarea Magistralei Cluj-Bihor. CFR Infrastructură a semnat contracte de 42 de milioane lei din PNRR pentru supervizarea lucrărilor pe un segment de 99 km

Contractele pentru supervizarea lucrărilor de modernizare pe loturile 3 și 4 ale Magistralei M 300 Cluj-Napoca – Oradea – Frontieră Ungaria au fost semnate recent de CFR Infrastructură. Magistrala are o distanță de peste 160 de km.

Contracte semnate pentru  loturile 3 și 4 ale Magistralei Cluj-Napoca – Oradea – Frontieră Ungaria./ Foto CFR Infrastructură Facebook.com Contracte semnate pentru loturile 3 și 4 ale Magistralei Cluj-Napoca – Oradea – Frontieră Ungaria./ Foto CFR Infrastructură Facebook.com

 

 


CFR Infrastructură și Egis au semnat contractele pentru supervizarea lucrărilor de modernizare pe loturile 3 și 4 ale Magistralei M 300 Cluj-Napoca – Oradea – Frontieră Ungaria. 

 


Cele două contracte pentru supervizare au o valoare de 42 milioane lei, iar finanțarea este asigurată prin PNRR, întreg proiectul pentru reabilitarea liniei de tren Cluj – Episcopia Bihor – Frontieră (166 km) având alocată o finanțare nerambursabilă (granturi) din PNRR de aproximativ 1,3 miliarde de euro.

„PNRR: Contracte de 42 de MILIOANE LEI pentru CONSULTANȚĂ/SUPERVIZARE POIENI – ALEȘD – FRONTIERĂ (loturile 3 și 4).


Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și EGIS ROMANIA S.A au semnat două contracte, în valoare totală de 42.090.400 lei, fără TVA, pentru servicii de CONSULTANȚĂ și SUPERVIZARE a proiectӑrii și execuției lucrӑrilor pe tronoanele POIENI – ALEȘD (lotul 3) și ALEȘD – FRONTIERĂ (lotul 4), aferente obiectivului de investiții „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată CLUJ NAPOCA – ORADEA – EPISCOPIA BIHOR. Consultanța și supervizarea etapelor de proiectare și execuție lucrări se vor realiza pe intervalul de stații POIENI – ALEȘD – FRONTIERĂ, în lungime totală de 99,5 km, de la km 567+690 – 620+430 (lotul 3), respectiv km 620+430 – 660+086, 0+000 – 7+088 (lotul 4), iar durata totală estimată a serviciilor prestate este de 103 luni, pentru fiecare contract. Consultantul/Supervizorul va coordona, va asigura consultanță și supervizare în cadrul celor două etape ale contractelor, respectiv proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe loturile 3 și 4, conform prevederilor HG nr. 1/2018, pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice. Sursa de finanţare: fonduri nerambursabile PNRR.

  • Valoare contract LOTUL 3 POIENI – ALEȘD – 19.588.700 lei
  • Valoare contract LOTUL 4 ALEȘD – FRONTIERĂ – 22.501.700 lei”, arată CFR Infrastructură.

Lotul 3 al Magistralei CFR Cluj – Oradea – Episcopia Bihor (frontieră cu Ungaria) are o lungime de 52 de kilometri, iar durata de realizare este de 42 de luni, din care primele șase luni pentru proiectare respectiv trei ani pentru șantier. Contractul de 400 de milioane Euro a fost semnat în noiembrie 2022 cu spaniolii de la FCC.


Lotul 4 are o lungime de 47 de kilometri, contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat în decembrie 2022 cu WeBuild (Astaldi) pentru 2,4 miliarde lei, iar termenul contractual este de 42 de luni. Din traseul cu o lungime de 47 de kilometri pe 18 kilometri va fi construită linie dublă nouă.

Magistrala feroviară dintre Cluj-Napoca, Oradea şi vama cu Ungaria are o lungime de 166 de kilometri, mai multe poduri au o durată de viaţă depăşită (peste 100 de ani), starea generală este de degradare cu alunecări de teren, iar instalaţiile au o pronunţată uzură fizică şi morală, fiind la limita critică de încadrare în condiţiile tehnice, notează Ministerul Transporturilor în Nota de Fundamentare a proiectului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.


Traseu Cluj-Oradea în două ore

Proiectul vizează electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor şi presupune realizarea unei infrastructuri ce va permite viteze maxime cuprinse între 100 km/h şi 160 km/h, ceea ce va reduce major durata parcurgerii distanței între cele două orașe reședințe de județ. Electrificarea şi reabilitarea tronsonului de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor conduce la realizarea unei infrastructuri feroviare optimizate.

Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe actualul tronson de cale ferată existent, cu excepţia unor zone în care este necesară mărirea razelor curbelor în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie şi asigurării parametrilor pentru circulaţia cu viteză sporită. Prin proiect se realizează 18.0 km de linie dublă nouă. Se desfiinţează trecerile la nivel care nu respectă reglementările şi se realizează pasaje denivelate.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

CFR Infrastructură a semnat contractul pentru modernizarea lotului patru a liniei ferate Cluj-Oradea. Clujenii așteaptă și noul pasaj de la Tăietura Turcului

Boc, scenariu optimist pentru pasajul de la Tăietura Turcului: „În a doua parte a anului 2023 începe construcția!”

abonare newsletter