Actualitate
Peste 59% dintre români sunt în favoarea regionalizării: reforma administrativ-teritorială și comasarea localităților ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice
Românii sunt deschiși proiectului de comasare a localităților și regionalizării: Peste 59% spun că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice.
Românii sunt deschiși proiectului de comasare a localităților și regionalizării: Peste 59% spun că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice|Foto: monitorulcj.ro
Aproape 60% dintre români consideră că reforma administrativ-teritorială ar îmbunătăți serviciile publice, potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 2-6 martie 2026.
CITEȘTE ȘI:
Bolojan susține ca primăriile care au graniță cu reședința de județ să devină primării de sector: „Ne place, nu ne place, foarte multe din aceste zone sunt zone dormitor”
Astfel, 59,3% dintre respondenți susțin proiectul reformei administrativ-teritoriale, în timp ce 36,5% cred că reforma nu ar produce efecte pozitiv
Peste 59% dintre români sunt în favoarea regionalizării: reforma administrativ-teritorială și comasarea localităților ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice
59.3% dintre participanții la sondaj (față de 58.1% în mai 2024) consideră că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice din România, în timp ce 36.5% cred că nu ar avea acest efect (față de 39.4% în mai 2024). 4.3% nu știu sau nu răspund (față de 4.5% în mai 2024).
CITEȘTE ȘI:
Se schimbă harta României? 15 județe în loc de 42! Clujul s-ar uni cu Bistriţa, Sălaj şi Maramureş
Sunt de părere că reforma administrativ-teritorială ar putea îmbunătăți calitatea serviciilor publice mai ales: votanții PSD, PNL și USR, persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație superioară. Cred că această reformă nu ar conduce la o astfel de îmbunătățire în special: votanții AUR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație primară.
„Datele Barometrului Informat.ro – INSCOP sugerează că reforma administrativ-teritorială beneficiază de o majoritate stabilă de susținere, iar faptul că sprijinul se menține chiar și atunci când este menționată explicit comasarea localităților indică o disponibilitate a publicului pentru schimbări structurale ale administrației”, a declarat Remus Ștefureac, director INSCOP Research.
Ideea comasării unor localități, susținută de români
60.8% dintre cei intervievați (față de 58.6% în mai 2024) consideră că reforma administrativ-teritorială, incluzând posibilitatea unificării sau comasării unor localități, ar putea îmbunătăți calitatea serviciilor publice din România. La polul opus, 35.1% sunt de părere că această reformă nu ar conduce la o astfel de îmbunătățire (față de 38.3% în mai 2024). Ponderea non-răspunsurilor este de 4.1% (față de 3% în mai 2024).
Consideră că reforma administrativ-teritorială, incluzând posibilitatea unificării sau comasării unor localități, ar putea îmbunătăți calitatea serviciilor publice din România mai ales: votanții PSD, PNL și USR, bărbații, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din Capitală. Sunt de părere că reforma administrativ-teritorială nu ar conduce la o astfel de îmbunătățire în special: votanții AUR, persoanele între 45 și 59 de ani, cei cu educație primară.
Înființarea de regiuni care să reunească mai multe județe
Sondajul arată și că 60,1% dintre români susțin înființarea unor regiuni care să reunească mai multe județe, comparativ cu 55,7% în mai 2024. În același timp, 34,8% se opun, iar 5,1% nu știu sau nu răspund.
Sprijinul este mai mare în rândul votanților PNL și USR, bărbaților, persoanelor între 30 și 44 de ani și locuitorilor Bucureștiului, în timp ce femeile, persoanele între 45 și 59 de ani și locuitorii din urbanul mic sunt mai reticenți.
„Acceptarea ideii de regiuni care să unească mai multe județe confirmă că o parte importantă a opiniei publice este deschisă unor formule de reorganizare mai ample ale statului. În ansamblu, sondajul INSCOP surprinde existența unei ferestre de legitimitate pentru reforma administrativ-teritorială”, a adăugat directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac.
Datele Barometrului Informat.ro – INSCOP Research au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat, fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
