Actualitate

Județul Cluj, sub Cod galben de vânt puternic. Recomandări pentru șoferi, în condiții de viscol și ninsori.

Mai multe localități din județul Cluj, inclusiv municipiul Cluj-Napoca, se află marți seara sub avertizare meteo de vânt puternic, cu rafale de până la 70 km/h. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis o serie de recomandări pentru siguranța românilor pe timp de iarnă, mai ales în caz de condiții meteorologice extreme.

Recomandări pentru șoferi, în condiții de viscol și ninsori|Foto: Depositphotos.com Recomandări pentru șoferi, în condiții de viscol și ninsori|Foto: Depositphotos.com

 

 


Meteorologii au emis, marți, o serie de avertizări meteo de vreme extremă. 

CITEȘTE ȘI: 
Zeci de utilaje de deszăpezire, mobilizate pe drumurile din județul Cluj pentru asigurarea circulației rutiere

Inclusiv județul Cluj se află sub avertizare meteo de vânt puternic. 


Județul Cluj, sub Cod galben de vânt puternic. Recomandări pentru șoferi, în condiții de viscol și ninsori.

Meteorologii au emis o avertizare meteo de vreme rea și vânt puternic, valabilă marți seara pentru județul Cluj. Sunt vizate localitățile Cluj-Napoca, Gherla, Baciu, Apahida, Florești, Cojocna, Bonțida, Iclod, Jucu, Mociu, Sic, Chinteni, Căianu, Sânpaul, Fizeșu Gherlii, Țaga, Suatu, Borșa, Cornești, Dăbâca, Geaca, Vultureni, Pălatca. Se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h, conform meteorologilor ANM. 

Avertizarea meteo poate fi extinsă, iar miercuri alte Coduri galbene vor intra în vigoare, în intervalul orar 08:00 – 20:00, iar vântul și ninsoarea viscolită vor afecta estul și sud-estul Transilvaniei, dar și nordul și nord-estul Moldovei, conform avertizărilor emise de specialiștii ANM.


Siguranța pe timp de iarnă. Ce măsuri trebuie respectate?

Autoritățile transmit o serie de recomandări care trebuie avute în vedere în perioada de iarnă, în special când este vorba de fenomene extreme.

„Consultați pagina meteoromania.ro - secțiunea avertizări pentru a vedea zonele sub incidența avertizărilor”, se arată pe pagina de Facebook a DSU.


Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență recomandă respectarea unor măsuri de siguranță la fiecare deplasare făcută în condiții de vreme extremă:
*evitarea deplasărilor neesențiale: să nu se pornească la drum în condiții de viscol sau ninsoare abundentă, iar dacă trebuie efectuată deplasarea să se verifice în prealabil dacă traseul este practicabil și nu sunt drumuri blocate;
*mașina trebuie pregătită: autovehiculul să fie echipat complet pentru iarnă - anvelope de sezon, lanțuri antiderapante, lopată, racletă și o rezervă de combustibil;
*atenție la vântul puternic: trebuie evitate deplasarea și parcarea mașinii în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau a clădirilor cu elemente de construcție ce se pot desprinde;
*informarea: trebuie urmărite constant buletinele meteorologice și să se respecte cu strictețe recomandările autorităților transmise prin radio, TV sau mediul online;
*să se apeleze la ajutor - dacă mașina rămâne blocată în zăpadă, să nu se părăsească autovehiculul dacă nu este o clădire în apropiere și să se sune imediat la 112 pentru asistență.

Meteorologii au emis mai multe Coduri galbene de intensificări ale vântului și ninsori viscolite, valabile începând de marți și până miercuri seară la ora 20:00. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Drumurile din Cluj, pregătite pentru iarnă. Cine va deszăpezi când ninge?

Temperaturi cu minus la Cluj-Napoca în penultima zi din 2025. Prognoza meteo 30 decembrie.

abonare newsletter