Tribuna Parlamentară
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean: Recesiunea tehnică a României este o chestiune temporară
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean a transmis că recesiunea tehnică este o chestiune temporară și că în 2024 când a fost la fel „n-a fost atât tam-tam”.
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean: Recesiunea tehnică este o chestiune temporară | Foto: Alex Micsik - Agerpres
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, luni, 16 februarie 2026, că recesiunea tehnică este o chestiune „temporară”, „colaterală reformelor care au fost realizate până în prezent”, care va fi depășită și a menționat că și în 2024 a fost recesiune tehnică și „n-a fost atât tam-tam”.
„Actuala coaliție de guvernare îl are ca prim-ministru pe Ilie Bolojan, așa a fost protocolul acestei coaliții, așa a fost votat în Parlamentul României. Acum ne grăbim cu toții să facem declarații despre recesiunea tehnică. Vă reamintesc că am avut recesiune tehnică și în 2024, n-a fost atât tam-tam atunci, din ce îmi amintesc eu”, a afirmat Abrudean, potrivit Agerpres.ro.
Clujeanul din fruntea seanatului a adăugat că recesiunea tehnică va fi depășită, iar rating-ul României a fost menținut.
„Eu cred că recesiunea tehnică, așa cum au explicat și premierul și Ministerul Finanțelor, este o chestiune colaterală reformelor care au fost realizate până în prezent, măsurilor care s-au luat până acum. Este o chestiune temporară, care va fi depășită. Important este să ne uităm un pic și la agențiile de rating și avem Fitch care ne-a păstrat ratingul, bun rău cum era, dar l-a păstrat, deci nu ne-a dus mai jos, cu toată recesiunea tehnică despre care văd că foarte mulți vorbesc foarte mult în această perioadă. Premierul a explicat foarte bine lucrurile astea, pe înțelesul tuturor, pentru că sunt chestiuni tehnice pe care nu cred că le stăpânește oricine”, a completat Mircea Abrudean.
Economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025, acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de scădere, potrivit datelor semnal publicate, vineri, de INS.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, 13 februarie 2026, că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
