Actualitate

Pârâul Calvaria, poluat? Activist: „Pare să fie din cauza unor substanțe chimice folosite în zona La Terenuri” VIDEO

Apa din pârâul Calvaria este poluată, atenționează activistul de mediu Adrian Dohotaru. Clujeanul este de părere că poluarea ar putea proveni de la substanțele chimice folosite pentru curățare în Baza Sportivă „La Terenuri”.

Pârâul Calvaria din Mănăștur, poluat / Foto: Adrian Dohotaru - Facebook Pârâul Calvaria din Mănăștur, poluat / Foto: Adrian Dohotaru - Facebook

 

 


Adrian Dohotaru, activist clujean și președintele asociației Societatea Organizată Sustenabil SOS, a reclamat Primăriei municipiului Cluj-Napoca faptul că pârâul Calvaria din Mănăștur este poluat.

„Mica Unire Civică. Am trimis reclamația chiar în timp ce mă uitam la artificiile superbe de Unire. Să nu vârâm gunoiul sub preș în timp ce privim spectacolul orașului. Așa ca am ales simbolic acest moment de exprimare a unui crez într-o comunitate civică, unită de valori comune și progresiste, așa cum au avut și pașoptiștii în trecut. De remarcat că spuma apare în mod repetat, motiv pentru care am făcut reclamația de mai jos”, anunță activistul clujean.


Apa din pârâul Calvaria, poluată / Foto: Adrian Dohotaru

Președintele SOS a semnalat faptul că spuma care apare pe pârâul Calvaria nu pare să fie determinată de cauze naturale, ci mai degrabă de substanțe chimice. Dohotaru este de părere că substanțele folosite pentru curățenie în Baza Sportivă „La Terenuri” ar putea să fie cauza poluării apei din pârâu:

„În atenția reprezentaților Primariei, Gărzii de Mediu și Apelor Române,


Subsemnatul Adrian Dohotaru, președintele asociației Societatea Organizată Sustenabil SOS, domiciliat…, reclam poluarea apei din pârâul canalizat Calvaria. Poluarea provine, cel mai probabil, de la Baza Sportivă La Terenuri și nu pare să aibă cauze naturale ca în alte situații în care se formează spumă pe rauri sau lacuri. Pare să fie determinată de folosirea unor substanțe chimice pentru curățenii outdoor în zona La Terenuri. 

În consecință, cer determinarea cauzelor apariției spumei, dar și modalități concrete de a o elimina pentru a preveni poluarea pârâului Calvaria și a Someșului. Cum politica Primăriei, în urma sugestiilor specialiștilor și reprezentanților societății civile, este de a pune în valoare cursurile de apă din zona metropolitană, astfel de poluări îndepărtează oamenii de apă, în loc să îi apropie. Nu ajută la apropierea de apă nici folosirea malurilor ca parcare improvizată în loc de alei pietonale între Cinema Dacia și Baza Sportivă”, scrie în reclamația președintelui SOS.


Redacția monitorulcj.ro a solicitat mai multe informații din partea Primăriei Cluj-Napoca și le va face publice când vor fi obținute.

 


UPDATE 3 februarie 2023: Primăria a răspuns solicitării făcute de redacția monitorulcj.ro și a transmis că atunci când au verificat apa nu prezentă „deteriorări vizuale de calitate” și că reprezentanții de la Apele Române au prelevat probe pentru a identifica dacă există depășiri ale limitelor:

„În urma verificărilor de la fața locului, împreună cu reprezentantii Gărzii Naționale de Mediu și cu reprezentanții de la apele române (ABAST), s-a constatat faptul că apa din pârâul Calvaria nu prezintă deteriorări vizuale de calitate.

Reprezentanții ABAST au prelevat probe de apă în vederea identificării eventualelor depășiri ale calității limitelor conform NTPA 001/2005 și NTPA 002/20005.

Menționăm faptul că, în zona specificată de dumneavoastră nu au mai fost înregistrate alte sesizări cu privire la eventualele deteriorări ale calității apei până în prezent”, a transmis Primăria Cluj-Napoca pentru monitorulcj.ro.

CITEȘTE ȘI:

Poluare intensă a aerului de Revelion, la Cluj! Artificiile au eliberat praf de pușcă și coloranți: „Avem depășiri îngrijorătoare”

Clujenii vor plăti doar cât gunoi aruncă, din februarie! Un nou operator de salubritate, la Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter