Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a debutat miercuri seara, 14 mai 2014, la Monaco cu un filmul „Grace of Monaco", din afara competiției, care a stârnit polemici şi nemulţumiri din partea familie princiare care susţine că deformează adevărul istoric.
Fostul portar al CFR-ului, Beto, a fost eroul Sevillei în finala Europa League, disputată la Torino. Lusitanul a reușit să apere două lovituri de pedeapsă în fața Benficăi, contribuind astfel decisiv la victoria echipei sale pentru a treia oară în ultimul act al UEL, din tot atâtea participări.
„Republica" autoproclamată de la Doneţk a început să-şi formeze o armată, a anunţat miercuri liderul separatist Roman Liaghin, relatează agenţia rusă Itar-Tass în pagina electronică.
După aproape cinci ani de la demararea programului Prima Casă, în iunie 2009, acesta a devenit cel mai important etalon de preț în materie de tranzacții cu locuințe.
Universitatea Cluj se poate salva matematic de la retrogradare dacă învinge mâine pe FC Brașov, una dintre contracandidatele la menținerea în primul eșalon.
Accidentul s-a produs în această dmineaţă în jurul orei 7.00. Unul dintre şoferi se grăbea să ajungă în Cluj-Napoca şi a efectuat o depăşire neregulamentară.
Centrul Cultural Petre Ţuţea în parteneriat cu Municipiul Cluj-Napoca, organizează cea de-a V-a ediţie a proiectului cultural european Nuit européenne des musées în Bastionul Croitorilor, în 17-18 mai 2014.
Două persoane bănuite că fac parte dintr-o grupare infracţională specializată în comiterea de furturi din buzunare în Paris au fost arestate în România, unde erau trimise bunurile şi valorile sustrase din zonele turistice ale capitalei Franţei, informează DIICOT.
Ambasada Rusiei analizează declaraţia de marţi a lui Traian Băsescu, a declarat ambasadorul Oleg Malghinov, precizând că respinge acuzaţia preşedintelui privind planul Moscovei de a-şi extinde influenţa până la Braţul Chilia, fosta graniţă a URSS.