Comisia Europeană va trimite în judecată România pentru că statul român a eşuat să revizuiască planul de gestionare a deşeurilor conform unei directive a Uniunii Europene şi a economiei circulare, potrivit unui comunicat de presă al site-ului organului executiv al Blocului comunitar.
Guvernul de la Budapesta a înființat un departament special, denumit Trianon 100, care a început deja să contracareze acțiunile preconizate de România pentru aniversarea, în anul 2018, a 100 de ani de la Marea Unire. Acest avertisment sever a fost lansat, ieri, la București, de Academia Română.
Vremea de 1 mai va fi în general frumoasă, cu temperaturi care nu vor depăşi însă 17-18 grade şi vor fi averse de ploaie izolat şi la mare şi la munte.
Cei mai buni artiști ai genurilor techno house și deep house urcă pe scenele Neversea. Nina Kraviz, Sven Vath și Sasha sunt doar câteva nume mari care completează line-up-ul celui mai mare festival de la malul Mării Negre.
Halterofilul Gabriel Sîncrăian, în vârstă de 28 de ani, a fost suspendat 8 ani de către Federația Internațional de Haltere (IWF) după ce a fost depistat pozitiv la testosteron in timpul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Conform IWF, suspendarea lui Sîncrăian începe din data de 12 august 2016 până în 12 august 2024.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, joi, că legea vaccinării nu prevede sancţiuni pentru părinţi, ci o referire la rele tratamente aplicate copilului, afirmând că dacă un copil moare din cauza deciziei părintelui de a nu îl vaccina, acesta poate fi acuzat de rele tratamente.
Ultimul meci din etapa 23-a din Liga a IV-a dintre Someșul Gilău și Unirea Florești s-a terminat la egalitate, 1-1. Un rezultat care nu ajută pe nici una dintre cele două formații. Din contră, Someșul bifează al patrulea meci consecutiv fără succes.