Sport

Daron Russell este aproape de plecarea de la U-BT Cluj! A ajuns la un acord cu o nouă echipă

U-BT Cluj-Napoca este aproape de a-l pierde în această vară pe Daron Russell, unul dintre cei mai buni jucători din lot.

Daron Russell este aproape de a pleca de la U-BT Cluj / Foto: U-BT Cluj-Napoca Facebook Daron Russell este aproape de a pleca de la U-BT Cluj / Foto: U-BT Cluj-Napoca Facebook

 

 


 

U-BT Cluj-Napoca este aproape de a-l pierde în această vară pe Daron Russell, unul dintre cei mai buni jucători din lot. 


 

Daron „Fatts” Russell (28 de ani), cel mai bun marcator al ardelenilor în sezonul trecut în EuroCup, este aproape de a ajunge la un acord cu AS Moncao, anunță publicația BasketNews


Conform sursei, francezii sunt aproape de a ajunge la un acord cu jucătorul pentru mutarea sa în Franța. 

În 19 apariții în EuroCup, Russell a avut o medie de 19,8 puncte, 6,2 pase decisive, 3,6 recuperări și 1,4 interceptări, având o rată de succes de 47% de la aruncările de 2 puncte și de 33% de la aruncările de trei puncte. 


Printre performanțele sale remarcabile s-a numărat și un meci împotriva lui Neptunas Klaipeda, cel mai bun din carieră, cu 37 de puncte și cinci pase decisive. 

Performanțele lui Russell au fost lăudate la scenă deschisă de Errick McCollum, fost campion al Euroligii, cel care crede că ar fi un transfer excelent pentru Monaco. „Fatts Russell ar fi o alegere excelentă! Un marcator exploziv cu o gamă largă de puncte, care poate crea și declanșa o pauză. A dominat EuroCup”, a scris McCollum pe rețelele de socializare. 


În acest moment, se pare că negocierile dintre cele două părți sunt destul de avansate, rămâne doar ca AS Monaco să ajungă la o înțelegere și cu U-BT Cluj pentru ca acest transfer să se materializeze.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Al șaptelea jucător care semnează cu U-BT în această vară a ajuns la Cluj!

U-BT și-a aflat adversarii din EuroCup!

U-BT Cluj-Napoca a făcut al șaselea transfer al verii!

Ultimele Stiri
abonare newsletter