Sport
INCREDIBIL! CFR Cluj nu are bani pentru deplasarea cu avionul în Conference League!
Problemele financiare ale CFR-ului se adâncesc tot mai mult în ultima perioadă.
CFR Cluj se confruntă cu probleme uriașe înaintea noului sezon / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook
Situație critică la Cluj! CFR se confruntă cu probleme uriașe din punct de vedere financiar.
După ce echipa ardeleană nu a reușit să achite la timp datoria de 1,5 milioane de euro către ANAF iar acum riscă excluderea din cupele europene și conducerea clubului le-a transmis jucătorilor că sunt liberi să plece dacă nu mai suportă situația, vișiniii au mai primit o lovitură.
Potrivit Fanatik, conducerea CFR-ului a făcut cu greu rost de bani pentru a face deplasarea la Galați, din prima etapă a noului sezon.
Meciul este programat sâmbătă, de la ora 18:30. Delegația ardelenilor va zbura la București, iar de acolo vor merge cu autocarul la Galați. Dacă pe plan intern situația a fost rezolvată, nu la fel stă treaba și în ceea ce privesc deplasările internaționale.
Conform sursei, CFR se confruntă cu probleme financiare atât de mari încât au rămas fără bani în club, implicit fără fonduri pentru a acoperi cheltuielile pentru deplasare în preliminariile Conference League.
Costurile unei deplasări cu charterul se ridică la aproape 100.000 de euro, sumă la care se adaugă alte cheltuieli de aproape încă 100.000. Primul meci european din acest sezon, pentru CFR Cluj, va avea loc pe data de 23 iulie, urmând ca returul să se dispute la o săptămână, pe 30 iulie.
Alb-vișiniii vor da piept în cupele europene cu echipa câştigătoare dintre Alashkert (Armenia) şi Yelimay Semey (Kazahstan).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
