Sport
Andrea Mandorlini, cuvinte de laudă la adresa lui Cristi Chivu: „Nimeni nu se aștepta”
Fostul antrenor al celor de la CFR Cluj, Andrea Mandorlini (65 de ani), crede că numirea lui Cristi Chivu la Inter a fost o decizie excelentă.
Mandorlini și-a încheiat în această vară al treilea mandat la CFR | Foto: CFR 1907 Cluj Facebook
Sub comanda sa, Inter a început excelent sezonul atât în Serie A, cât și în Liga Campionilor.
Italienii ocupă primul loc în Serie A, unde a strâns 24 de puncte, la egalitate cu AS Roma, în timp ce în Champions League situaţia e ceva mai strânsă, are acelaşi număr de puncte ca Bayern şi Arsenal, ocupantele primelor două locuri şi despărţite de golaveraj.
Parcursul bun al Interului din acest început de sezon sub comanda lui Cristi Chivu i-a luat pe mulți dintre suporteri prin surprindere, inclusiv pe fanii italieni. Fost antrenor al celor de la CFR Cluj în trei rânduri, Andrea Mandorlini, și el fost jucător al celor de la Inter, a comentat parcursul echipei de până acum sub comanda românului.
"Să fim sinceri, nimeni nu se aștepta să fie atât de incisiv încă de la început. Dar clubul îl cunoștea bine și alegerea nu a fost improvizată. Chiar și la Parma arătase lucruri importante. Sunt foarte fericit de ceea ce spune în conferințe și de cum joacă echipa.
Marele merit este al conducerii, pentru că a mizat pe acest profil și a crezut în alegerea făcută. Interul lui Inzaghi era mai precaut, aștepta mai mult, în timp ce cu Chivu atitudinea este diferită"
Andrea Mandorlini a revenit în fotbalul românesc în luna august a acestui an, însă a rezistat doar două luni pe banca CFR-ului. A fost demis după înfrângerea suferită de ardeleni la Ploieşti, scor 0-1 în faţa Petrolului, la scurt timp după revenirea lui Iuliu Mureşan ca preşedinte.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
