Sport
U-BT speră să obțină în această seară a doua victorie din EuroCup!
După succesul din prelungiri în prima etapă din Liga Adriatică, scor 85-83 în fața celor de la Krka (Slovenia), U-BT Cluj caută să obțină a doua victorie consecutivă în EuroCup.

„Studenții” au început cu stângul această competiție, au cedat pe teren propriu în fața lui Bahcesehir (90-98), însă au revenit și au triumfat în Lituania, cu Neptunas (107-102).
Acum, jucătorii antrenați de Mihai Silvășan s-au deplasat în Polonia pentru duelul cu Slask Wroclaw, programat în această seară de la ora 20:00.
Polonezii sunt cu moralul la pământ înaintea meciului direct: au pierdut ultimele trei partide, două în campionat și una în EuroCup. Meciul de miercuri dintre cele două echipe va fi al treilea din cele 18 pe care U-BT le va disputa în grupa A.
La finalul sezonului regulat, primele două echipe din fiecare grupă se califică direct în sferturi, în timp ce următoarele patru se împerechează între ele pentru a juca în optimi.
Molinar, out pentru acest meci!
„Avem o perioadă aglomerată, cu patru meciuri în deplasare, însă face parte din competiție, din viața unei echipe. Trebuie să găsim soluții de fiecare dată, să încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră, indiferent de condiții.
Ne dorim să fim o echipă învingătoare, de aceea le-am spus și jucătorilor că trebuie să scoatem ce avem mai bun din nou, în special din punct de vedere mental. Vor veni și perioade când vom avea mai multe meciuri acasă, deci lucrurile se vor echilibra.
Molinar nu va face deplasarea, fiindcă noaptea trecută a avut un eveniment extrem de fericit în familie, soția lui a născut primul lor copil. Guzman este mult mai bine după entorsa din meciul cu Krka, dar nu știm dacă va fi apt până la ora meciului.
Chiar dacă Slask are o singură victorie până acum, un meci cu o echipă extrem de fizică, care joacă în viteză. Toate echipele din această competiție sunt echipe care îți pot pune probleme, deci nu trebuie să îi tratăm de sus, sau să ne considerăm favoriți.
Trebuie să avem o mentalitate corectă, să luăm lucrurile pas cu pas și să jucăm un baschet de calitate la fiecare meci”, a declarat Mihai Silvășan înaintea acestei partide.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: