Național
Actul final al Marii Uniri. 103 de ani de la încoronarea lui Ferdinand I ca rege al tuturor românilor.
La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia au avut loc ceremoniile de încoronare a lui Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen (1914-1927), ca rege al tuturor românilor şi a Mariei, ca regină. Serbările au ţinut trei zile, între 15 și 17 octombrie.
În cei 13 ani de domnie ai regelui Ferdinand I, România a cunoscut o serie de progrese pe toate planurile: politic, economic, cultural| Foto: Arhivele Naționale ale României
La 15 octombrie 1922, avea loc în Catedrala episcopală din Alba Iulia, zisă de atunci „A Reîntregirii”, încoronarea suveranilor României Mari, regele Ferdinand I şi regina Maria, catedrală sfinţită cu acea ocazie de Mitropolitul primat al României - dr. Miron Cristea.
Principele Ferdinand-Victor-Albert de Hohenzollern, fiul lui Leopold (fratele regelui Carol I), s-a născut la 12/24 august 1865, la Sigmaringen. În baza prevederilor Pactului de familie din 1881, Ferdinand a fost numit succesor al lui Carol I de Hohenzollern la tronul României, principele Leopold renunţând la prerogativele de moştenitor al tronului în 1880. La 18 martie 1889, Ferdinand a fost recunoscut ca moştenitor al tronului României, iar la 10 ianuarie 1893 s-a căsătorit cu principesa Maria de Saxa-Coburg-Gotha, potrivit Agerpres.
În 1914, Carol I, primul rege al României, înceta din viaţă la Castelul Peleş, după o domnie de 48 de ani. A doua zi, principele moştenitor Ferdinand I depunea jurământul în calitate de Rege al României.
Izbucnirea Primului Război Mondial la 15/28 iulie 1914 şi, apoi, proclamarea neutralităţii României în cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914, au fost două evenimente importante extrem de tensionate care au marcat momentul în care principele Ferdinand a devenit rege. După doi ani de neutralitate, regele Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari.
Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă, a votat la 24 ianuarie/6 februarie 1918, în unanimitate, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, o etapă importantă pe calea unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă.
Două luni, mai târziu, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării întrunit la Chişinău a votat, după 106 ani de dominaţie rusă, unirea Basarabiei cu România, cu majoritate de voturi.
Tratatele de pace din cadrul Conferinţei de pace de la Paris (sistemul Versailles) din 1919-1920 au recunoscut desăvârşirea unităţii statale naţionale - unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România.
Încoronarea lui Ferdinand I, întârziată mai bine de un an
Tensiunile politice din perioada de după Marea Unire, precum şi contextul internaţional, ce viza, în primul rând, semnarea tratatelor de pace şi confirmarea noilor graniţe ale României, au făcut ca trecerea la pregătirea practică a actului Încoronării să întârzie aproximativ un an şi jumătate.
Primii paşi în această direcţie au fost făcuţi în timpul guvernului condus de generalul Alexandru Averescu (13 martie 1920-13 decembrie 1921), fiind constituită o Comisie de încoronare, alcătuită din generalul Constantin Coandă (preşedintele Senatului), mitropolitul Miron Cristea, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga etc.
După ce a câştigat alegerile pentru Adunarea Naţională Constituantă, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu (19 ianuarie 1922-27 martie 1926) a readus în discuţie problema Încoronării.
La 24 august 1922, a avut loc la Sinaia o întâlnire între regele Ferdinand şi Ion I.C. Brătianu în cursul căreia s-a convenit ca serbările Încoronării să se desfăşoare în toamna acelui an.
Declarația Regelui
A fost redactat „Documentul Încoronării” şi a fost difuzată „Proclamaţia Majestăţii Sale Regele către popor” (ambele cu data de 15 octombrie 1922), în care, între altele, regele afirma: „Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfele lor, au asigurat unitatea naţională; şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa pân la Nistru şi până la Mare", conform volumului „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I”.
Mantii din catifea, brodate cu fir de aur
Regele şi regina au purtat mantii special confecţionate din catifea şi brodate cu fir de aur. Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I. Acesteia i s-au adăugat trei pietre preţioase, reprezentând cele trei provincii româneşti care s-au unit cu Ţara-Mamă - Basarabia, Bucovina şi Transilvania.
Coroana reginei Maria era din aur şi cântărea 1.800 de grame. Regele şi-a pus singur coroana pe cap, apoi tot el a aşezat-o pe cea a reginei.
S-a intonat Imnul Regal, după care momentul a fost marcat cu urale şi 101 salve de tun. A avut loc, apoi, pe platoul din faţa catedralei, defilarea trupelor. Regele a primit defilarea călare, înconjurat de ofiţeri români şi ai misiunilor Aliate, prezente la acest moment istoric.
În cei 13 ani de domnie ai regelui Ferdinand I, numit în documentele vremii „întregitorul ţării de la Nistru până la Tisa şi rege al tuturor românilor”, dar şi „cel Leal”, România a cunoscut o serie de progrese pe toate planurile: politic, economic, cultural.
La 27 mai 1927, regele Ferdinand a plecat din Bucureşti, pe fondul unei stări de sănătate deteriorate, şi s-a retras la vila sa de la Scroviştea. A murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, şi a fost înmormântat la Curtea de Argeş, alături de regele Carol I şi de regina Elisabeta.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
