Sport

Doi pleacă, trei vin: CFR Cluj a început reconstrucția lotului!

În urma rezultatelor nefaste din ultimul timp, șefii CFR-ului au regândit strategia pentru sezonul în curs.

CFR Cluj le-a eliminat până acum pe Paksi și Lugano în cupele euroene | Foto: CFR 1907 Cluj Facebook CFR Cluj le-a eliminat până acum pe Paksi și Lugano în cupele euroene | Foto: CFR 1907 Cluj Facebook

 

Imediat după eșecul de la Galați, 1-4 în fața Oțelului, patronul Ioan Varga a anunțat că vor urma schimbări masive la club.


„Schimb jumătate din club!” ar fi fost mesajul transmis de Ioan Varga colaboratorilor săi, anunța Gazeta Sporturilor la puțin timp după încheierea meciului.

Omul cu banii de la CFR s-a ținut de cuvânt, iar la trei zile distanță cei de la ProSport au anunțatMikael Silvestre (48 de ani), fostul jucător de la Manchester United, Arsenal și Inter, este noul manager sportiv al echipei.


Odată cu venirea lui, e de așteptat să mai existe schimbări în conducerea clubului, posibil chiar la cererea fostului internațional francez.

Renunță la doi jucători veniți în această vară

Ce este cert este că nu doar la birouri vor fi schimbări. Gazeta Sporturilor a publicat informația conform căreia ardelenii s-au decis în privința primilor jucători la care vor renunța: kosovarul Drilon Islami (24 de ani) și Kenneth Omeruo (31 de ani), fundaș trecut pe la Chelesa.


Niciunul dintre cei doi jucători nu au debutat pentru ardeleni în meciurile oficiale, cu toate că ambii au fost transferați în această vară.

Locurile lăsate libere de Islami și Omeruo nu vor rămâne libere prea mult timp. Tot Gazeta Sporturilor a dezvăluit numele celor trei fotbaliști care sunt aproape de ajunge la o înțelegere cu echipa antrenată de Andrea Mandorlini: Simy Nwankwo (33 de ani, atacant), Pape Abou Cisse (29 de ani, fundaș central) și Marcus Coco (29 de ani, fundaș dreapta).


Dacă mutările se vor concretiza, numele primului va fi cel mai sonor din întreaga echipă a CFR-ului: În sezonul 2020/2021, pe când evolua în Serie A pentru Crotone, Nwankwo a marcat 20 de goluri în 38 de etape și avea să fie cotat la nu mai puțin de 8 milioane de euro de site-urile de specialitate.

Ioan Varga este patronul lui CFR Cluj din 2017 | Foto: captură TV

Unul a fost la Cupa Mondială, altul are 260 de meciuri în Franța

Pape Abou Cisse are 16 selecții la naționala Senegalului, alături de care a participat la Cupa Mondială din urmă cu trei ani. Ultima oară a jucat pentru Shamal, în Qatar, însă de-a lungul carierei a bifat echipe precum Olympiakos, St.Etienne, Adana Demirspor și AC Ajaccio. 


El poate evolua atât ca fundaș central, cât și ca mijlocaș defensiv, acolo unde CFR Cluj are probleme în acest debut de sezon după accidentarea lui Karlo Muhar.

Marcus Coco are 29 de ani și evoluează pe postul de fundaș dreapta, altă poziție unde ardelenii au avut de suferit și au improvizat cu Aly Abeid și Simao Rocha, ambii jucători de picior stâng. Nici cel transferat în această vară, Antonio Bosec, n-a impresionat în primele meciuri.

Coco a început fotbalul în Franța, la Guingamp, apoi a mai evoluat pentru Nantes. În total, are 260 de apariții în Ligue 1, 11 goluri și 14 pase decisive.

Început dezastruos de sezon!

Pe lângă iminenta eliminare din cupele europene după rezultatul uluitor din Suedia, înfrângere cu 2-7 contra lui Hacken, ardelenii nu se pot lăuda nici cu parcursul din campionat.

CFR Cluj este pe locul 14 în acest moment, cu doar 5 puncte acumulate în 6 etape, dar și o etapă mai puțin disputată. 

În acest moment, doar Metaloglobus și Csikszereda se află sub echipa antrenată până săptămâna trecută de Dan Petrescu. Antrenorul și-a dat demisia imediat după eșecul cu Häcken, iar locul său a fost luat de Andrea Mandorlini.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Varga se ține de cuvânt! CFR va avea manager un fost jucător la United, Arsenal și Inter.

„N-au valoare de CFR!” Ricardo Cadu știe care sunt cauzele declinului fostei sale echipe.

Adi Rus crede că nu Petrescu e problema la CFR, deși s-a lăsat de fotbal și din cauza lui: „L-ați mai plâns voi!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter