Sport

Varga se ține de cuvânt! CFR va avea manager un fost jucător la United, Arsenal și Inter.

Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, a trecut la treabă după ce a promis schimbări importante în conducerea clubului după rezultatele nefaste din ultima perioadă.

Silvestre (primul din stânga sus) a jucat 9 ani pentru United | Foto: iammsilvestre Instagram Silvestre (primul din stânga sus) a jucat 9 ani pentru United | Foto: iammsilvestre Instagram

 

Conform celor de la ProSport, patronul lui CFR Cluj a bătut palma cu Mikael Silvestre (48 de ani) pentru a fi noul manager al echipei.


Fostul internațional francez este un nume cunoscut în rândul iubitorilor fotbalului din Anglia. El a evoluat timp de nouă ani la Manchester United, între 1999 și 2008, și doi ani pentru Arsenal.

Silvestre, prima reacție după ce s-a înțeles cu CFR!

„La ce s-a întâmplat în ultima perioadă e normal să schimb niște lucruri în club pentru a reveni la nivelul la care îmi doresc să aduc acest club. Nu vreau să mai trăiesc cu dezamăgirea pe care am avut-o în această vară. 


A fost un accident. Am promis că voi curăța clubul și voi aduce persoane care știu să respecte valorile acestui club și care vor demonstra că au demnitatea și valoarea, devotamentul și implicarea ca să merite să reprezinte acest club. Promit asta. El va face tot ce înseamnă transferuri”, a spus Varga, în exclusivitate pentru sursa citată.

Informația că venirea sa în România este adevărată a fost confirmată chiar de fostul elev al lui Sir Alex Ferguson la Manchester United.


„Mă bucur. Sper să ajut CFR și fotbalul românesc”, a spus fundașul pentru sursa menționată anterior.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Revoluție la CFR! Varga: „Schimb jumătate din club!”

Cum a reacționat Neluțu Varga după eșecul CFR-ului cu 2-7: „Momentan, doar mă calmez!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter