Sănătate

Premieră pentru România: UMF Cluj lansează primul curs de chirurgie robotică urologică

Proiect inovator derulat de UMF Cluj. Primul curs de chirurgie robotică urologică din România - WetLab, dedicat medicilor specialiști și primari urologi, a fost lansat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Premieră pentru România: UMF Cluj lansează primul curs de chirurgie robotică urologică|Foto: UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca Premieră pentru România: UMF Cluj lansează primul curs de chirurgie robotică urologică|Foto: UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca

 

 


În această perioadă, la Centrul de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca se desfășoară primul curs de chirurgie robotică urologică din România, intitulat WetLab, dedicat medicilor specialiști și primari urologi.

Premieră pentru România: UMF Cluj lansează primul curs de chirurgie robotică urologică

Premieră pentru România: UMF Cluj lansează primul curs de chirurgie robotică urologică|Foto: UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca

Inițiativa UMF Cluj, care reprezintă o premieră la nivel național, contribuie la dezvoltarea chirurgiei robotice urologice în România și la alinierea formării medicale universitare la standardele europene actuale.


CITEȘTE ȘI: 
UMF Cluj obține o finanțare europeană de 58 mil. lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale

Inițiativa UMF Cluj contribuie la dezvoltarea chirurgiei robotice urologice în România|Foto: UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca

Chirurgia robotică este astăzi standardul minim invaziv în marile centre urologice din Europa și Statele Unite, cu beneficii demonstrate pentru pacienți, de la rezultate oncologice și funcționale mai bune, până la recuperare mai rapidă și reducerea complicațiilor. Cursul răspunde nevoii de formare structurată în acest domeniu, în acord cu recomandările Asociației Europene de Urologie.

Demers important pentru dezvoltarea medicinei din România

Programul are o durată de trei săptămâni și include activități teoretice și practice, cu accent pe dobândirea competențelor necesare utilizării sigure și eficiente a tehnicilor de chirurgie robotică urologică. La final, absolvenții care promovează evaluările obțin atestatul de pregătire complementară, care certifică această competență.


CITEȘTE ȘI: 
Rezidențiat 2025: Absolvenții UMF Cluj, primele punctaje pe țară la Medicină Dentară și Farmacie. Rector Anca Buzoianu: „Ați fost cei mai buni!”

Proiect inovator derulat de UMF Cluj. Primul curs de chirurgie robotică urologică din România - WetLab, dedicat medicilor specialiști și primari urologi|Foto: UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca

Evaluarea participanților se bazează pe activitatea practică, observarea directă a abilităților, prezentări de cazuri și discuții aplicate.

Cursul este susținut de lectori cu experiență clinică extinsă în chirurgie robotică, fiecare cu peste 1.000 de intervenții robotice efectuate.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

25 de ani de învățământ medical în limba franceză la UMF Cluj. Rector Anca Buzoianu: „Succesul absolvenților noștri francofoni din întreaga lume vorbește cel mai bine”.

UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 - UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate

Seminar internațional de pneumologie și terapie intensivă, organizat de UMF Cluj în colaborare cu experți americani

Centrul de simulare, chirurgie experimentală și training al UMF Cluj, realizat cu bani din PNRR

Ultimele Stiri
abonare newsletter