Educație
UMF Cluj obține o finanțare europeană de 58 mil. lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a obținut o finanțare de 58 de milioane de lei pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de formare a studenților doctoranzi și post-doctoranzi prin dezvoltarea de programe de cercetare și perfecționare medicală continuă”.

Proiectul UMF Cluj este derulat în cadrul Programului Sănătate al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și din Fondul Social European Plus, ambele parte a politicii de coeziune a Uniunii Europene pentru perioada 2021–2027.
Noi cercetători de elită, formați la UMF Cluj
Programul sprijină modernizarea sistemului de sănătate din România prin investiții în educație și cercetare medicală avansată. Obiectivul principal este creșterea calității cercetării medicale din România și alinierea acesteia la standardele europene, prin formarea unei noi generații de cercetători de elită și prin dezvoltarea de programe de cercetare și perfecționare medicală continuă.
330 de doctoranzi și cercetători postdoctorali din domeniile medicină, medicină dentară și farmacie vor beneficia de programe avansate de formare. De asemenea, 140 de cadre didactice vor participa la workshop-uri și conferințe, pentru a-și îmbunătăți abilitățile de cercetare și pentru a utiliza eficient rezultatele cercetării la patul bolnavului, pentru binele pacienților.
Mai multe teze de doctorat finalizate
Unul dintre obiectivele principale este creșterea numărului de teze de doctorat finalizate și stimularea producției științifice. Tinerii cercetători vor primi sprijin prin programe de mentorat și vor participa la cursuri menite să le dezvolte abilități esențiale, cum ar fi:
- adaptarea la noile tehnologii,
- dezvoltarea digitală științifică,
- comunicarea și diseminarea cunoștințelor,
- gândirea critică și analitică,
- integritatea științifică,
- utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale.
„Acest proiect reprezintă o investiție strategică în viitorul cercetării medicale românești. Prin formarea unei noi generații de cercetători performanți și prin consolidarea legăturilor cu partenerii noștri clinici, ne propunem să creștem calitatea serviciilor medicale și să contribuim la menținerea universității noastre în rândul celor de cercetare avansată. Impactul pe termen lung se va resimți atât la nivel academic, cât și în beneficiul direct al pacienților din România și al întregii societăți”, a precizat prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.
Proiectul are o durată de patru ani (septembrie 2025 - august 2029) și se derulează în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca.
CITEȘTE ȘI: