Politică

CSAT a blocat preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM

Consiliul Surprem de Apărare a Țării a blocat tranzacția de preluare a E.On România de către grupul ungar MVM.

CSAT a blocat preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM|Foto: presidency.ro CSAT a blocat preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM|Foto: presidency.ro

 

 


Consiliul Surprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis la începutul acestei săptămâni să se opună tranzacției prin care firma ungară MVM, controlată de stat, ar fi dorit să cumpere firma de furnizare a E.On din România și a firmei de servicii E.On Assist, informează Economica.net

CITEȘTE ȘI: 
Preluarea E.ON Furnizare de către compania maghiară MVM, pe masa CSAT. Guvernul se opune tranzacției.

Încă din decembrie 2024, statul român lua în calcul blocarea preluării E.ON România de către compania maghiară MVM în contextul îngrijorărilor legate de influența Rusiei.


CSAT a blocat preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM

CSAT a decis, luni, formal, să oprească tranzacția prin care compania ungară MVM intenționa să preia firma de furnizare de energie electrică și gaze E.On România și a firmei de servicii E.On Assist, ca urmare a unui contract semnat la finalul anului trecut, potrivit sursei citate. 

Szijjarto: Ungaria va respecta decizia 

Peter Szijjarto, ministrul afacerilor externe al Ungariei, a declarat, marţi cu ocazia unei conferințe pe energie organizate la București, că nu este informat pe subiect, dar că Budapesta va respecta decizia.


„Nu am informații despre acest lucru. Nu ni s-au comunicat aceste informații, așa că nu pot comenta. Baza strategiei mele politice este să nu mă amestec în problemele interne ale altor țări. Și înțeleg că există o comisie aici care trebuie să ia o decizie. Acum, aceasta este o comisie a statului român. Așa că nu am nicio idee dacă vor aproba sau nu. Dar, desigur, vă pot spune că, oricare ar fi decizia, trebuie să o respectăm”, a declarat Peter Szijjarto, prezent la București.

Riscuri pentru securitatea României

CSAT trebuia să ia o decizie în termen de 90 de zile cu privire la această tranzacție, după ce Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) nu a avizat-o și a trimis-o spre analiza Consiliului Suprem de Apărare a Țării.


Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat, în luna decembrie a anului trecut, un acord privind achiziţia diviziei de soluţii pentru gospodării şi clienţi a companiei E.ON din România. Conform acordului, MVM urma să achiziționeze o participaţie de 68% în cadrul E.ON Energie România şi o participaţie de 98% în E.ON Asist Complet, potrivit unei informări a grupului ungar.

CITEȘTE ȘI:
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre preluarea E.ON Furnizare de către o companie maghiară: „Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente”

În ianuarie 2025, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, declara pentru Financial Times că preluarea ar putea fi blocată din motive de securitate, într-o mișcare similară cu cea a Spaniei de anul trecut, când Madridul a oprit fuziunea unei companii feroviare cu una maghiară, parțial din cauza legăturilor sale cu Rusia.


Astfel, temele de analiză au vizat impactul posibilei tranzacţii asupra securităţii naţionale a României. Principalele motive pentru sesizarea CEISD sunt legăturile companiei din Ungaria cu Federaţia Rusă, riscul cesiunii ulterioare a acţiunilor E.ON Energie România către entităţi non UE, riscuri asupra datelor companiei şi a datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de utilizatori dar şi probleme de transparenţă a cumpărătorului.

În decembrie 2024, Ministerul Energiei arăta că statul român va utiliza toate pârghiile legale pentru evaluarea strictă a posibile tranzacţii prin care grupul ungar MVM va achiziţiona compania E.ON Energie România. Tot atunci, fostul ministru Sebastian Burduja semnala că nu exclude o sesizare a CSAT-ului de către Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD).

Valoarea tranzacției era estimată la circa 200 – 210 milioane de euro, iar acesteia era planificată pentru prima jumătate a lui 2025.

E.ON Energie România este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze şi electricitate din România, cu aproximativ 3,4 milioane de clienţi.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Compania maghiară MVM s-a retras din tranzacția pentru preluarea E.ON

Preluarea E.ON Furnizare de către compania maghiară MVM, pe masa CSAT. Guvernul se opune tranzacției.

Preluarea E.ON Energie România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată pe fondul îngrijorărilor legate de influența Rusiei

Ultimele Stiri
abonare newsletter