Florești
Când ar putea Floreștiul să devină municipiu?
Mai multe comune din România ar putea deveni municipii. Exemplul dat de autorități este comuna Florești din județul Cluj care oficial are peste 60.000 de locuitori, deci depășește pragul legal de 40.000 de locuitori pentru un municipiu.

Comuna Florești din județul Cluj este cea mai mare comună din România ca populație, însă se află într-un proces accelerat de dezvoltare și nu îndeplinește momentan toate condițiile pentru a deveni municipiu. Cu peste 60.000 de locuitori și peste 16.000 de locuințe construite în ultimii ani, mai multe decât în Cluj-Napoca, Floreștiul are un potențial urban foarte mare.
Cu toate acestea, infrastructura rutieră și rețelele de utilități sunt încă în curs de modernizare, iar transportul public integrat rămâne insuficient. Investițiile în educație sunt în desfășurare, dar lipsa spitalelor și a unor spații publice culturale și recreative bine definite contribuie la percepția de „comună-dormitor”.
Pentru a deveni municipiu, Floreștiul are nevoie de o identitate urbană clară și de o susținere a autorităților locale, dar și centrale, validată prin hotărâre de Guvern. Reprezentanții Primăriei cred în potențialul localității, dar recunosc că mai sunt multe de rezolvat, scrie digi24.ro.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, joi, la Sebeș, că, din punctul său de vedere, este necesară o scădere a pragului în cazul criteriului demografic privind rangul orașelor și municipiilor, o analiză arătând faptul că în prezent sunt 205 astfel de unități administrativ-teritoriale care nu respectă acest criteriu, relatează Agerpres.
„Uitându-ne pe aceste criterii și pe datele din Recensământul populației, pentru că principalul criteriu se referă la populație, putem să vedem următorul lucru: din 103 municipii, 57 nu respectă acest criteriu, care astăzi este de 40.000 de locuitori pentru un municipiu. La orașe, din 216, 146 de orașe nu respectă acest criteriu demografic care este de 10.000 de locuitori. De asemenea, avem 45 de comune astăzi care au un număr de locuitori mai mare de 10.000, deci ar trebui să ajungă la rangul de oraș. Din cele 45, avem două comune care chiar depășesc 40.000 de locuitori, Florești și Chiajna, și ar trebui să ajungă la rangul de municipiu, și avem și trei orașe – Bragadiru, Voluntari și Popești Leordeni, în zona metropolitană a Bucureștiului, care astăzi sunt orașe, dar au peste 40.000 de locuitori, deci ar trebui să fie municipiu văzând numai strict acest criteriu demografic”, a explicat ministrul.
Cseke Attila a adăugat că această analiză va continua.
„Dacă ne uităm în cei 25 de ani sau 24 de ani de când avem în vigoare aceste criterii, abordarea din punct de vedere al amenajării teritoriului național nu a fost o abordare consecventă. Pe partea legislativă, da, dar pot să vă spun ce s-a întâmplat în 2001, când s-au aprobat aceste criterii pentru prima dată. Până atunci nu am avut asemenea criterii. Dar din momentul aprobării criteriului, am făcut o radiografie la acel moment și la acel moment aveam 13 orașe și 13 municipii care nu respectau criteriile de atunci. Care criterii de atunci nu erau criteriile de astăzi. Criteriile de atunci erau de 5.000 de locuitori la orașe și de 25.000 de locuitori la municipii”, a spus acesta.
Critierii modificate în urmă cu aproape două decenii
În 2007, criteriile s-au modificat, iar pragurile au fost urcate la 10.000 și la 40.000, ele fiind în vigoare și astăzi.
Acesta a afirmat că, din punctul său de vedere, cel puțin la stadiul actual al analizei, este necesară o scădere a pragului, a criteriului demografic.
„Este evident că ceea ce era o perspectivă la începutul anilor 2000, în 2025 e o altă perspectivă, chiar dacă avem și exemple în care orașe au crescut ca număr de populație, dar nu este o tendință majoritară și atunci dacă ne uităm la criteriul din 2001, unde am avut 25.000 la municipii și 5.000 la orașe, chiar dacă poate nu atât de mult, va trebui, după părerea noastră, să mai reconsiderăm criteriile care sunt destul de înalte astăzi cu 40.000 și cu 10.000”, a conchis Cseke Attila.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: