Externe
Viktor Orban vrea un bloc anti-Ucraina în UE. Budapesta anunță că va bloca începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Ungaria vrea să se alieze cu Cehia și Slovacia pentru a forma o alianță sceptică față de Kiev în cadrul UE. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunțat că Budapesta va bloca începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Guvernul lui Viktor Orbán pune la cale un bloc anti-Ucraina în interiorul UE.
CITEȘTE ȘI:
Summit tensionant la Bruxelles: Orban și Fico pot bloca consensul european necesar pentru sancțiunile aplicate Rusiei
În acest sens, Ungaria intenționează să formeze o nouă alianță politică în Uniunea Europeană, alături de Cehia și Slovacia, cu o poziție comună sceptică față de sprijinul pentru Ucraina, notează HotNews.ro, care citează Politico.
Viktor Orban vrea un bloc anti-Ucraina în UE
De fapt, premierul maghiar Viktor Orban mizează pe reconstrucția grupului „Vișegrad 4” pentru a-și consolida influența la Bruxelles.
Viktor Orbán speră să colaboreze cu Andrej Babiš, al cărui partid populist de dreapta a câștigat recent alegerile parlamentare din Cehia, precum și cu premierul slovac Robert Fico, pentru a-și alinia pozițiile înaintea reuniunilor liderilor UE, inclusiv prin organizarea de întâlniri înaintea summiturilor, potrivit unui consilier politic de rang înalt al prim-ministrului ungar Viktor Orbán, citat de Politico.
Deși o alianță politică fermă este încă departe, formarea acesteia ar putea împiedica în mod semnificativ eforturile UE de a sprijini financiar și militar Ucraina.
De altfel, eforturile Ungariei de a încheia alianțe politice la Bruxelles depășesc cadrul Consiliului European, a afirmat directorul politic al prim-ministrului, Balázs Orbán.
Partidul Fidesz al prim-ministrului maghiar, parte a grupului de extremă dreapta Patrioții pentru Europa, ar putea să-și extindă parteneriatele în Parlamentul European, a spus el, numind grupul de dreapta Conservatorii și Reformiștii Europeni, grupul de extremă dreapta Europa Națiunilor Suverane și „unele grupuri de stânga” printre potențialii aliați.
Szijjarto: Budapesta promite să blocheze negocierile de aderare UE-Ucraina
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a reafirmat luni că Budapesta va bloca începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană atât timp cât actualul „guvern național” rămâne la putere, avertizând că inițierea procesului ar aduce un „pericol pentru Europa”, relatează agenția maghiară de presă MTI, citată de Agerpres.ro
CITEȘTE ȘI:
Guvernul lui Viktor Orban este acuzat de spionaj în UE. Un comisar maghiar, pus să dea explicații.
Ungaria rămâne singurul stat membru al UE care se opune lansării discuțiilor substanțiale de aderare cu Ucraina.
„Atât timp cât eu sunt ministru de externe și Viktor Orban este prim-ministru, deschiderea capitolelor de aderare cu Ucraina nu se va întâmpla”, a spus el, evidențiind veto-ul constant exprimat de Budapesta în pofida „presiunii enorme” din partea Bruxellesului.
Șeful diplomației ungare a susținut că aderarea Ucrainei la UE ar atrage blocul comunitar european în război și ar deturna banii contribuabililor europeni.
Szijjarto a citat date de la o reuniune recentă a Consiliului Afaceri Externe al UE potrivit cărora Ucraina va solicita 60 de miliarde de euro pentru a-și susține armata și 135 de miliarde de euro în următorii doi ani pentru a finanța operațiuni de stat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI:
