Economie

Pariul Wizz Air în România: zboruri accesibile către destinații pe care toată lumea le visează. După ce a „cucerit” Europa, compania aeriană a pus ochii pe alte părți ale globului. Interviu EXCLUSIV cu József Váradi, CEO Wizz Air

După ce a cucerit Europa, Wizz Air a pus ochii pe piețele din Turcia, Emiratele Arabe Unite și Asia și anunță primele zboruri spre aceste destinații, inclusiv de la Cluj-Napoca.

József Váradi, CEO Wizz Air la conferința Aviation Event de la Cluj-Napoca. Sursă foto Facebook  Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj József Váradi, CEO Wizz Air la conferința Aviation Event de la Cluj-Napoca. Sursă foto Facebook Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

 

45 de milioane de oameni au zburat în 2022 cu Wizz Air, un record absolut în istoria celor 18 ani de când s-a înființat compania. În România, Wizz Air este cel mai mare jucător din industria aeriană, iar anul 2023 se anunță unul exceptional pentru companie pentru că va ajunge la o cotă de piață de peste 50%. 


În România, Wizz Air a depășit numărul de pasageri pre-pandemie. În 2022, compania aeriană aproape și-a dublat traficul total de pasageri, atingând 45,7 milioane de pasageri față de 21,7 milioane în 2021. Anul trecut, Wizz Air a transportat aproape patru milioane de pasageri în București, urmat de Cluj cu aproape două milioane de călători și Iași, cu peste un milion de persoane transportate în ultimul an.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV. Cum se pregătește Wizz Air pentru „nebunia” zborurilor din sezonul estival. „Va fi o vară dificilă”. Interviu cu József Váradi, CEO Wizz Air

Într-un interviu în exclusivitate pentru monitorulcj.ro, József Váradi, CEO Wizz Air, a vorbit despre piața aeriană din România din poziția de lideri, dar și despre „cucerirea” altor piețe de pe glob.


În acest moment, care este rolul României și al Clujului pe harta internațională a operațiunilor Wizz Air?

După cum știți, Wizz Air este lider de piață în România, vom deține o cotă de peste 50% din piața aeriană românească și, de departe, suntem cea mai mare companie aeriană din țară. Și suntem o companie bine consacrată în toată țara. Evident că Otopeni (București) este cea mai mare piață a noastră, Clujul este a doua ca mărime, așa că reflectă într-un fel importanța economică a Clujului și a bazei operaționale a Clujului. Așadar, Clujul este foarte important pentru noi, cu o bază operațională formată din 7 aeronave alocate. Acest lucru se traduce în 300 de angajați, iar Clujul a fost un sprijin solid și de lungă durată pentru Wizz Air în România. Vom dezvolta piața prin creșterea capacității, extinderea rețelei, mai multe persoane angajate. Deci, absolut, Clujul este foarte important pentru noi.


România are deja 17 aeroporturi. Credeți că vor rezista în timp și vor avea traficul așteptat?

Vom vedea dacă vor avea traficul așteptat. Cu Brașovul am o lungă istorie. Încă din 2005 mi s-a spus că Brașovul va deschide «foarte repede» un aeroport. Suntem în 2023 și poate, în sfârșit, acel aeroport se va inaugura. Fiind lideri de piață în România, desigur, suntem foarte angajați cu orice fel de inițiativă aeroportuară pe care țara o aduce pe piață și vom susține acest demers. Vom face tot posibilul pentru a ne asigura de sprijinul și dezvoltarea Aeroportului Brașov. Cred că aeroportul are potențial, are o poziție geografică unică, cred că este o atracție turistică unică în țară și sunt destul de sigur că se va descurca bine.


Evoluția aviației la Cluj. De la transport de muncitori, la distracție

Luna trecută ați participat la prestigioasa conferință Aviation Event din Cluj-Napoca și am aflat câteva lucruri interesante. În 2023, Wizz Air va prelua peste 50% din piața aeriană din România și deține deja 65% din piața clujeană. Aceste numere se traduc în noi destinații, noi rute, noi baze?

Probabil ați văzut că de-a lungul anilor am continut să adaugăm rute noi și să dăm un imbold industriei aeriene prin adăugarea acestor noi rute. Când am început să zburăm din Cluj mulți au considerat că vom lega forța de muncă a Clujului cu destinațiile europene unde oamenii lucrau. Acea rețea a evoluat enorm și acum noi suntem mai predispuși să satisfacem nevoile zonei. Acum, oamenii vor să călătorească în timpul lor liber, în scop de agrement sau pentru afaceri, turismul se dezvoltă cu viteză sau invers, Clujul este poarta de intrare pentru mulți străini care vin să-l viziteze. Așadar, avem o rețea mult mai echilibrată și ținem cont de nevoile și preferințele diferitelor segmente ale pieței. Căutăm  continuu oportunități de rute, oportunități pentru piețe noi, iar îndată ce le găsim și acționăm. Probabil că acum suntem foarte entuziasmați de una dintre direcțiile noastre și anume piața din Est, în special Emiratele Arabe, foarte apreciate de turiști și de piața de turism și vedem o cerere extraordinară pentru această zonă. În același timp, nu am uitat de Europa și vom continua să ne dezvoltăm și pe piața europeană.


Luna trecută, la conferința Aviation Event de la Cluj-Napoca ați făcut câteva declarații curajoase privind decarbonizarea și prețurile biletelor de avion. Ați spus: „Nu avem nevoie de Lufthansa, nu avem nevoie de British Airways, nu avem nevoie de Air France, avem nevoie de mai mult Wizz Air, avem nevoie de mai mult Ryanair, avem nevoie de mai mult EasyJet”. Este posibil să avem o piață cu doar companii low cost în Europa?

Dacă ne uităm la evoluția industriei aeriene din Europa acest lucru se întâmplă. Acum, peste 50% din piața europeană este formată din transportatori low cost, industria s-a mutat de la transportatorii vechi, ineficienți, cu costuri ridicate, cu prețuri ridicate, la transportatori eficienți cu costuri reduse și pare a fi un fenomen în Europa. Dacă ne uităm la restul lumii, în Statele Unite nu s-a întâmplat acest fenomen, cu siguranță, doar într-o mică măsură. Cu siguranță nu s-a întâmplat la așa scară largă în Asia sau Orientul Mijlociu, este un fenomen european. Și motivul este că Europa este o piață liberă, nu este o piață controlată guvernamental. Practic, deciziile se iau strict pe considerente comerciale, prin urmare, există o concurență mult mai bună și această concurență a creat acest sentiment pentru consumatori că zborurile au devenit foarte accesibile, foarte ieftine pentru călătorii europeni, mult mai ieftine decât oriunde altundeva în lume.

Și cred că acest lucru este în beneficiul consumatorilor, în beneficiul oamenilor. Wizz Air a fost unul dintre instrumentele care a forțat acest lucru, a realizat acest lucru și a spart această barieră a prețurilor ridicate și așa am intrat în industria aeriană. Cred că ne vom continua această misiune, vom continua să fim pionieri în călătoriile low cost și vom continua să extindem aceste călătorii în piață. Cred că acest lucru este foarte important din punct de vedere strategic și credem că este și în interesul oamenilor, în interesul întregii industrii aviatice, al industriei europene și cred cu adevărat că Wizz Air este absolut esențial în acest sens.

Doar uitați-vă la România, România a devenit o piață vitală pentru Wizz Air, odată cu aderarea la Uniunea Europeană în 2007. Nu Lufthansa a obținut 50% cotă de piață în țara voastră, este Wizz Air pentru că ne-am asumat riscul, am investit, am adus pe piață produse și servicii relevante care, de fapt, au fost cerute de consumatori. Consumatorii nu puteau plăti 4-500 de euro pe un bilet de avion, dar erau foarte capabili să plătească 40-50 de euro pentru un bilet. Și asta este ceea ce am adus pe piață și acesta este motivul pentru care ne extindem și cred că acest lucru ajută consumatorul, crește nivelul țării din punct de vedere economic, ajută Europa să crească. De aceea am spus că Europa are nevoie de mai mult Wizz Air.

Wizz Air se uită spre Est

Ce se va întâmpla când compania își va atinge scopul în Europa Centrală și de Est? Când va livra tot ce poate oferi. Credeți că puteți gestiona și alte părți ale globului?

În esență, acest lucru se întâmplă deja, nu doar că ne lăsăm amprenta în Europa ci o și extindem. Europa rămâne, evident, cel mai important obiectiv strategic pentru afacerile noastre, în special Europa Centrală și de Est, zona este «acasă» pentru noi, unde acționăm ca un lider de piață și unde vom acționa ca un lider și pe viitor. Dar, în același timp, ne-am extins într-un fel brandul, ne-am extins către Est, odată cu crearea Wizz Air Abu Dhabi, am intrat puternic în Arabia Saudită prin lansarea a 24 de rute și, de asemenea, pătrundem din ce în ce mai mult pe piețele din Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Cred că acest lucru sugerează o direcție naturală pentru extinderea Wizz Air. Evident, trebuie să ținem cont că este un mediu de reglementare diferit față de Europa, așa că trebuie să fim rezonabili când vine vorba de acele baze. În același timp, vedem că nevoile consumatorilor sunt aceleași, oamenii vor să călătorească în siguranță și ieftin și vor să economisească timp și bani. Și suntem compania cea mai în măsură să le creăm această posibilitate și, prin aceasta, stimulăm o mulțime de alte piețe. Așa că intrăm puternic și pe aceste piețe pentru a ajuta consumatorii să călătorească în aceste locuri, în caz contrar, ei nu ar putea zbura pentru că nu și-ar permite să plătească prea mulți bani pentru asta. Replicăm ceea ce am realizat în Europa, în mai ales în Europa Centrală și de Est, spargem bariera impusă de prețurile ridicate la zboruri și stimulăm piața, aducând din ce în ce mai mulți oameni în ea prin oportunități de călătorie la prețuri accesibile. În esență, asta facem în Orientul Mijlociu, în Asia Centrală.

Wizz Air zboară spre Turcia. Ați anunțat zbor, în premieră, de la Cluj la Antalya.

Turcia este în aceeași direcție, ne uităm spre est pentru a ne asigura că pătrundem din ce în ce mai mult pe alte piețe și profităm de oportunitățile care ne apar. Suntem foarte încântați, în esență, vedem aceeași chemare din partea consumatorilor din experiența lor în Europa Centrală și de Est. Oamenii vor mai mult. Oamenii iubesc produsul pe care îl aducem, le plac oportunitățile de călătorie pe care noi le creăm și salută infrastructura pe care Wizz Air o poate oferi la prețuri pe care și le pot permite.

Cum veți continua să protejați relevanța Wizz Air pe piața actuală?

Într-o manieră covârșitoare, cred că strategia esențială Wizz Air este să ofere și pe viitor aceste zboruri la costuri mai mici decât concurenții noștri. Așa ne vom menține relevanța pe piață. Dorim să fim compania aeriană cu cele mai mici costuri din industrie și, prin urmare, cu cele mai scăzute prețuri la bilete. Cred că acesta este modul prin care noi vom rămâne relevanți pe piață, acesta este modul prin care vor rămâne relevanți pentru consumator. Pe asta ne concentrăm.

Care credeți că va deveni cea mai mare provocare cu care se va confrunta industria aviatică în următorii 5-10 ani?

Wizz Air a ajuns la acest statut prin inovare, am fost extrem de inovatori, aducând pe piață cea mai recentă tehnologie din punct de vedere al aeronavelor, cât și cele mai noi tehnologii pentru consumatori, prin urmare, cred că inovarea continuă este absolut critică și industria va trebui să inoveze. Cred că este foarte clar că industria trebuie să-și găsească drumul în ceea ce privește decarbonizarea, se întâmplă deja, dar este un proces mai lung. Wizz Air a fost întotdeauna cu un pas în față când vine vorba de inovare, așa că, și pe viitor, trebuie să găsim resursele necesare pentru a investi în tehnologie, trebuie să găsim resursele pentru a fi primii când vine vorba de a inova piețele, de a inova aeronavele sau alte soluții tehnice. Suntem, probabil, cea mai digitală companie aeriană pe care ți-o poți imagina și cred că vom continua să mergem pe această cale. Una dintre provocări este inovația, cum să îmbrățișezi inovația, cum să fii pionier în inovație. 

Cealaltă provocare vine pe partea de reglementare a aviației europene. Se observă o tendință de a deveni mai birocrați, mai multe legi, mai multe reglementări sunt analizate și asta nu este foarte bine pentru că acest lucru pune o povară asupra industriei. Acestea fiind spuse, mă aștept la unele inițiative din partea guvernelor, instituțiilor naționale și/sau europene privind reducerea emisiilor de carbon care ne vor pune bețe-n roate pentru a se asigura că acest proces se va accelera. Având în vedere că noi credem foarte puternic în sustenabilitate, fiind cea mai ecologică companie aeriană și cea mai sustenabilă în aviație în acest moment și, de asemenea, având și capacitatea și îndemânarea de a inova, această combinație ne va consolida relevanța în industrie și va ajuta și pasagerii. Noi ne așteptăm ca aceste reglementări să le transformăm în beneficiul nostru și în beneficiul consumatorilor noștri.

Despre Wizz Air

Wizz Air operează o flotă de 181 de aeronave Airbus A320 și A321 pe 930 de rute fiind prezent pe 194 de aeroporturi din 54 de țări. În 2030, numărul aeronavelor companiei aeriene va ajunge la 500.

4.267.274 pasageri transportați în martie 2023 față de 2.476.105 pasageri transportați în martie 2022

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Oferte de neratat. Destinații de vară Wizz Air de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu" Cluj

Bine ați venit la bord! Secretele piloților și însoțitorilor de zbor pe care nimeni nu ți le-a spus! Interviu ÎN EXCLUSIVITATE cu Liana Sărmășan, ambasadorul Wizz Air din Cluj

József Váradi, CEO Wizz Air: „Cred că există mai multe cazuri Blue Air, companii aeriene mari care nu vor supraviețui. Avem capacitatea să preluăm traficul operatorilor aerieni din România”

abonare newsletter