Economie

EXCLUSIV. Cum se pregătește Wizz Air pentru „nebunia” zborurilor din sezonul estival. „Va fi o vară dificilă”. Interviu cu József Váradi, CEO Wizz Air

În România, Wizz Air este cel mai mare jucător din industria aeriană, iar anul 2023 se anunță unul excepțional pentru companie pentru că va ajunge la o cotă de piață de peste 50%. 45 de milioane de oameni au zburat în 2022 cu Wizz Air, un record absolut în istoria celor 18 ani de când s-a înființat compania.

Îmbarcare avion Wizz Air de pe Aeroportul Internațional Cluj. Foto Facebook Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj Îmbarcare avion Wizz Air de pe Aeroportul Internațional Cluj. Foto Facebook Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

 

În România, Wizz Air a depășit numărul de pasageri pre-pandemie. În 2022, compania aeriană aproape și-a dublat traficul total de pasageri, atingând 45,7 milioane de pasageri față de 21,7 milioane în 2021. Anul trecut, Wizz Air a transportat aproape patru milioane de pasageri în București, urmat de Cluj cu aproape două milioane de călători și Iași, cu peste un milion de persoane transportate în ultimul an.


Într-un interviu în exclusivitate pentru monitorulcj.ro, József Váradi, CEO Wizz Air, a vorbit despre provocările sezonului estival care urmează, după ce în 2022 compania a întâmpinat numeroase probleme în ceea ce privește anulările și întârzierile de zboruri.

Vara se apropie. Cum se pregătește compania pentru această perioadă a anului? Vom mai vedea întârzieri și anulări ale zborurilor Wizz Air?


József Váradi: Cred că am învățat cât de prost poate merge industria aviatică vara, anul trecut ne-a lovit din plin, dar anul acesta suntem mult mai bine pregătiți și am investit foarte mult pentru a ne asigura că ne menținem operațiunile și că rămânem rezistenți chiar și în circumstanțe de operare dificile. Nu cred că industria va merge ca pe roate în această vară, cred că vor fi factori perturbatori, va fi o vară provocatoare din cauza unor factori numeroși. Menționez doar câțiva dintre acești factori. În continuare există război, acesta este un factor care afectează controlul traficului aerian, acesta poate fi o sursă de perturbare. Vedem provocări în lanțul de aprovizionare și care poate afecta și operațiunile industriei. Da, cred că trebuie să fim oarecum pregătiți la vară pentru un mediu de operare disruptiv, dificil. Noi am făcut o mulțime de investiții pentru a ne asigura că suntem mai rezistenți, mai intacți, chiar și în condiții dificile. Deci, am schimbat o parte din programări pentru a ne asigura că piloții nu depășesc timpul legal de zbor, avem mult mai multe resurse pentru a ne asigura că, dacă avem nevoie să aducem piloți sau echipajul de cabină, putem să o facem fără probleme. Avem mai multe avioane de rezervă pentru a ne asigura că, dacă ceva merge prost, mă refer și la probleme tehnice, avem oportunități și putem continua să funcționăm. Am adăugat aproximativ 150 de oameni în echipele noastre de management operațional. Cred că avem resurse mult mai multe și mult mai bune, am investit mult mai bine și ar trebui să fim capabili să facem față acestor provocări operaționale. Cred că va fi o perioadă dificilă în această vară, dar cred că ne vom descurca mult mai bine decât înainte. În timp ce vorbim, integritatea noastră operațională este una dintre cele mai bune din Europa în ceea ce privește îndeplinirea zborurilor, operăm majoritatea zborurilor noastre, așa că încercăm să minimizăm anulările.

Cum vă descurcați cu criticile și feedback-ul din partea clienților când vine vorba de întârzieri și anulări de zboruri?


József Váradi: Desigur, când cumperi un bilet vrei să zbori și nu-ți pasă de problemele industriei. Cred că este destul de corect. Dacă aș fi și eu client, aș gândi foarte asemănător. Îmbunătățim comunicarea cu clienții pentru a ne asigura că înțeleg când există probleme, dacă există planuri care se schimbă, cum sunt afectați sau cum pot acționa ei înșiși pentru a nu fi stresați atunci când ceva se schimbă în zborul lor. Vrem să îi tratăm corespunzător având în vedere circumstanțele. Cred că vrem să avem un dialog foarte constructiv cu clienții noștri pentru a ne asigura că atunci când se produc unele modificări ei știu ce au de făcut în toate circumstanțele. Cred că este cel mai bun lucru pe care îl putem face, evident că nu putem controla toată industria. Nu putem controla aeroporturile, nu putem controla traficul aerian, dar ce putem face este să avem mai multe resurse pentru a ne asigura că comunicăm corect cu pasagerii noștri și putem compensa unele dintre deficiențele apărute.

Cum veți continua să protejați relevanța Wizz Air pe piața actuală?


József Váradi: Într-o manieră covârșitoare, cred că strategia esențială Wizz Air este să ofere și pe viitor aceste zboruri la costuri mai mici decât concurenții noștri. Așa ne vom menține relevanța pe piață. Dorim să fim compania aeriană cu cele mai mici costuri din industrie și, prin urmare, cu cele mai scăzute prețuri la bilete. Cred că acesta este modul prin care noi vom rămâne relevanți pe piață, acesta este modul prin care vor rămâne relevanți pentru consumator. Pe asta ne concentrăm.

Ați suspendat mai multe zboruri în această primăvară/vară din aeroporturile din România, Cluj-Perugia, Cluj-Koln, Cluj-Billund, București-Rimini, Sibiu-Madrid și așa mai departe. Care este explicația?


József Váradi: E foarte simplu. Luăm fiecare decizie în funcție de profitabilitate. Dacă zborul face bani, zburăm mai mult pe acele rute, dacă ruta nu face bani, atunci reducem frecvența sau suspendăm zborurile.

Wizz Air operează o flotă de 181 de aeronave Airbus A320 și A321 pe 930 de rute fiind prezent pe 194 de aeroporturi din 54 de țări. În 2030, numărul aeronavelor companiei aeriene va ajunge la 500.

4.267.274 pasageri transportați în martie 2023 față de 2.476.105 pasageri transportați în martie 2022 de către Wizz Air

Mai multe informații despre industria aviatică, colaborarea cu Aeroportul Internațional Cluj, planurile de viitor ale companiei Wizz Air mâine pe www.monitorulcj.ro

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Oferte de neratat. Destinații de vară Wizz Air de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu" Cluj

Începe sezonul de vară pe Aeroportul Internațional Cluj. Premieră absolută: Wizz Air introduce zboruri spre Antalya

Fără autostrăzi, România se bazează pe traficul aerian. 7 mil. pasageri în 2040 pe Aeroportul Cluj. În 2023, Wizz Air va acapara piața aeriană din România și va depăși cota de 50%

Ultimele Stiri
abonare newsletter