Tribuna Parlamentară
Vasile Dîncu: „Dezinformarea este o amenințare strategică la adresa democrației”
Europarlamentarul clujean Vasile Dîncu (PSD) spune că răspunsul Uniunii Europene la adresa dezinformării trebuie să fie „coordonat, ferm și orientat spre viitor”.
Europarlamentarul clujean Vasile Dîncu (PSD): „Europa devine mai puternică atunci când își protejează informația, instituțiile și cetățenii” | Foto: Facebook, Vasile Dîncu
Europarlamentarul clujean Vasile Dîncu a condus, marți, 2 decembrie 2025, lucrările comune ale Comisiei pentru Afaceri Externe și ale Comisiei speciale cu privire la Scutul European pentru Democrație, într-o reuniune dedicată uneia dintre cele mai presante provocări ale momentului: reziliența democratică și contracararea dezinformării, cu un accent special pe situația din Balcanii de Vest.
„Regiunea se află într-un punct de cotitură. Campaniile de manipulare a informațiilor, provenite atât de la actori interni, cât și străini, exploatează vulnerabilități sociale, amplifică tensiuni și pun sub semnul întrebării încrederea în instituții și în parcursul european al statelor din zonă. În fața acestei realități, Uniunea Europeană are responsabilitatea și datoria de a acționa ferm și strategic”, a transmia Vasile Dîncu, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.
Social-democratul a transmis că în cadrul celor două paneluri ale audierii publice a discutat despre:
- influențele geopolitice și modul în care Rusia și China utilizează narațiuni false pentru a slăbi democrațiile emergente
- necesitatea consolidării mass-mediei independente și a societății civile
- cum putem proteja integritatea alegerilor în fața manipulării, presiunilor digitale și a utilizării abuzive a tehnologiilor noi, inclusiv AI
- rolul UE în construirea unui scut real împotriva ingerințelor străine
„Mesajul nostru este unul foarte clar: dezinformarea nu este doar o problemă de comunicare - este o amenințare strategică la adresa democrației. Iar răspunsul Uniunii Europene trebuie să fie pe măsură: coordonat, ferm și orientat spre viitor”, a susținut Dîncu.
Alături de colegii lui au fost prezenți experți de prim rang de la nivelul structurilor UE, dar și din țările din regiunea Balcanilor, precum:
- Bartjan Wegter, coordonatorul UE pentru Combaterea Terorismului
- Martha Turnbull, director al Comunității de Interes cu privire la Influența Hibridă la Centrul European de Excelență pentru Contracararea Amenințărilor Hibride (Hybrid CoE) - Finlanda
- Raša Nedeljkov, director de Program al Centrului pentru Cercetare, Transparență și Responsabilitate (CRTA) - Serbia
- Emma Quaedvlieg, manager de Politici la Parteneriatul European pentru Democrație - Belgia
- Ana Krstinovska, cercetător la Fundația Elenă pentru Politică Europeană și Externă - Grecia
- Daniel Sunter, specialist în Securitate și Comunicații Strategice, fondator al Balkan Security Network
- Stefan Vladisavljev, director de Program al Fundației BFPE pentru o Societate Responsabilă - Serbia.
Vasile Dîncu: „Europa devine mai puternică atunci când își protejează informația, instituțiile și cetățenii”
„Aceste discuții sunt fundamentale pentru munca noastră privind viitoarele rapoarte de extindere și pentru consolidarea Scutului European pentru Democrație. Europa devine mai puternică atunci când își protejează informația, instituțiile și cetățenii. Iar reziliența democratică trebuie să rămână o prioritate comună în UE, în Balcanii de Vest și oriunde libertatea și adevărul sunt puse la încercare”, a conchis Vasila Dîncu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
