Administrație
Revitalizarea Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia merge înainte. Lucrările, scoase la lictație de Consiliul Județean Cluj.
Consiliul Județean Cluj a scos la licitație lucrările de execuție pentru proiectul de revitalizare a Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia.
Consiliul Județean Cluj a scos la licitație lucrările de execuție pentru proiectul de revitalizare a Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia | Foto: Consiliul Județean Cluj
Proiectul de revitalizare a Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia prinde contur Consiliul Județean a scos la licitație lucrările de execuție.
Peste 23 milioane de lei pentru Parcul Etnografic „Romulus Vuia”
Consiliul Județean Cluj a scos la licitație lucrările de execuție din cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează „Revitalizarea Zonei Parcului Etnografic Național «Romulus Vuia» - Pădurea Hoia din Cluj-Napoca”.
Valoarea estimată a acestora este de 23.025.516 lei fără TVA, fondurile fiind asigurare prin intermediul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.
Alin Tișe: „Intrăm într-o nouă etapă a proiectului”
„Intrăm într-o nouă etapă a proiectului, în care toate lucrările propuse de noi vor trece de la idee și concept la realizarea efectivă. După semnarea contractului, operatorul economic desemnat câștigător va avea la dispoziție maxim 24 de luni pentru a schimba semnificativ organizarea și aspectul acestui emblematic obiectiv și a-l transforma într-unul cu valențe culturale și de agrement, în care clujenii să aibă un acces mult îmbunătățit la zecile de obiective muzeale. Ceea ce ne dorim este ca impactul acestui proiect finanțat din bani europeni să fie unul imediat și major, astfel încât, în chiar primul an după finalizarea lui să înregistrăm o creștere cu cel puțin 25% a numărului de vizitatori”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe, citat în comunicatul forului județean.
Proiectul vizează amenajarea unui Sat de vacanță – Sector pentru activități tradiționale, un sector interactiv amplasat pe o parcelă de 1,03 hectare, în care vizitatorii vor putea să experimenteze direct contactul cu atmosfera și materialitatea specifică mediului rural.
Sectorul pentru activități tradiționale reprezintă zona interactivă a muzeului în aer liber și va fi organizat în două subzone, respectiv: curtea de evenimente și tradiții și curtea pentru meșteșuguri și artă culinară tradițională.
În cadrul curții pentru meșteșuguri sunt prevăzute spații destinate organizării de ateliere cu tematică tradițională, precum galerie și sală multifuncțională ateliere de ceramică tradițională, de prelucrare a lemnului, de prelucrare a textilelor, de croitorie, de pictură pe sticlă și lemn.
Satul de vacanță va mai include o bucătărie tradițională cu activități culinare cu public
- o șură de joc
- un cuptor de pâine
- un magazin pentru produse tradiționale
- un cuptor de ceramică
- un pavilion
De asemenea, proiectul prevede și amenajarea pădurii-parc Hoia, care cuprinde amenajarea pădurii propriu-zise, a pajiștilor, a unui loc de joacă pentru copii, a unei scene în aer liber, precum și modernizarea principalelor căi de acces, respectiv aleea Muzeului Etnografic și strada Nicolae Pătrașcu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
