Administrație
De ce nu se interzice traficul pe strada Mamaia? USR preia propunerea clujenilor.
USR-istul George Trif propune în Consiliul Local ceea ce clujenii cer de câțiva ani: sens dublu de circulație pe Dragalina, pietonal pe Mamaia, pe malul Someșului.
Circulația din zona străzilor Mamaia și General Dragalina a revenit în atenția publică după ce consilierul local USR George Trif a publicat pe Facebook o critică la adresa modului în care este organizat traficul și a anunțat că a depus o interpelare către administrația locală.
În mesajul publicat pe rețelele sociale, acesta susține că situația actuală este rezultatul unei „planificări din birou”, în care proiectul de amenajare a malurilor Someșului, care a inclus și strada Mamaia, a fost realizat cu un anumit scop, însă reglementarea traficului ar fi rămas stabilită după alte criterii.
Potrivit postării, problema este cunoscută și criticată de mult timp de către șoferi și riverani, însă administrația ar continua să mențină aceeași soluție.
Critici privind modul de folosire a infrastructurii
În postarea publicată pe Facebook se arată că strada Mamaia, recent pavată prin fonduri europene pentru mobilitate alternativă, este folosită în prezent ca rută de tranzit, în timp ce strada General Dragalina, care este asfaltată, are restricții de circulație.
Potrivit mesajului, sensul spre centru de pe Dragalina este limitat din cauza unui culoar pentru transportul public, utilizat de linia 27, cu aproximativ trei curse pe oră. În același timp, consilierul susține că în perioada lucrărilor din zonă s-ar fi demonstrat că Dragalina poate prelua traficul în ambele sensuri fără efecte secundare.
CITEȘTE ȘI:
Investiție de peste 19 milioane de lei pentru modernizarea străzii Pomet: proiectul va crește siguranța auto și pietonală din zonă
În postare se mai afirmă că traficul intens pe strada Mamaia ar duce la deteriorarea pavajului din piatră cubică, generând reparații frecvente, praf și vibrații resimțite de locuitorii din zonă.
Ce propune interpelarea
Potrivit mesajului publicat pe Facebook, interpelarea depusă la Primărie vizează reconsiderarea reglementării traficului din zonă.
Propunerea este introducerea circulației în ambele sensuri pe strada General Dragalina și restricționarea traficului de tranzit pe strada Mamaia, astfel încât aceasta să fie utilizată în concordanță cu proiectul de amenajare a malurilor Someșului.
„Clujenii merită soluții bazate pe date, nu pe improvizații lăsate în suspans de ani de zile”, se arată în mesajul publicat pe rețelele sociale.
CITEȘTE ȘI:
Primăria pregătește modernizarea străzii Piezisă: zone verzi extinse și spațiu pietonal modern, cu acces auto limitat, în urma unei investiții de peste 11 milioane de lei
Ce spun locuitorii din zonă
Un locuitor de pe strada Mamaia spune că actuala organizare a circulației creează frecvent ambuteiaje și disconfort pentru cei care trăiesc în zonă.
„Eu văd cu ochi buni un trafic pe ambele sensuri pentru fluidizarea străzii Mamaia”, a declarat acesta pentru monitorulcj.ro.
Acesta spune că actuala reglementare duce la blocaje și zgomot pentru locuitori.
„Se creează ambuteiaj și de acolo vin claxoane și tot felul de alte chestii. Ambuteiajul se creează pe strada Mamaia, deoarece toți sunt obligați să intre acolo. Dacă faci un dublu sens pe Dragalina, s-ar mai împărți”, a mai explicat acesta.
Subiectul rămâne deschis, iar discuția despre modul în care este organizat traficul în zonă ar putea continua în perioada următoare, în funcție de răspunsul pe care îl va oferi administrația locală.
Redacția monitorulcj.ro a solicitat un punct de vedere din partea Primăriei Cluj-Napoca cu privire la reglementarea traficului pe străzile Mamaia și General Dragalina, precum și la propunerile privind modificarea circulației în zonă. Până la momentul publicării acestui material, reprezentanții administrației locale nu au transmis un răspuns oficial. Acesta va fi publicat imediat ce va fi comunicat redacției.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
