Administrație
Școala din Râșca, reabilitată cu 200.000 de lei, bani de la Consiliul Județean Cluj
Scoala Gimnazială Râsca a fost reabilitată cu 200.000 de lei. Banii pentru lucrări au fost alocați de Consiliul Județean Cluj.
Școala Gimnazială Râșca, reabilitată cu 200.000 de lei | Foto: Consiliul Județean Cluj
Primăria Râșca a finalizat recent lucrările de reparații la Școala Gimnazială din localitatea de reședință a comunei.
În acest scop, 200.000 de lei au fost alocați de Consiliul Județean Cluj pentru rezolvarea unor disfuncționalități care au pus în pericol desfășurarea procesului educațional, în special pe perioada sezonului rece:
- centrală termică nefuncțională
- infiltrații de apă
- pardoseli crăpate
- tencuială exterioară deteriorată
- sistem de scurgere a apei de ploaie degradat etc
„Ne-am implicat în mod direct pentru rezolvarea acestor probleme care afectau siguranța, confortul și sănătatea elevilor școlarizați în cadrul acestei școli din zona de munte a județului. Cei 200 de mii de lei alocați din fondul de rezervă au contribuit la crearea unui mediu de învățare mai sigur și confortabil, fără teama frigului și a posibilelor accidentări”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe, citat într-un comunicat al forului județean.
Centrală nouă la Scoala din comuna clujeană Râșca
Investiția a vizat, în principal, asigurarea condițiilor termice minime necesare pentru buna desfășurare a actului educațional.
Concret, din banii Consiliului Județean a fost achiziționată o centrală termică nouă, cu o putere de 110 kW, care a fost deja montată și care asigură confortul termic optim pentru elevi și cadre didactice. De asemenea, au mai fost realizate:
- lucrări de schimbare a parchetului în sălile de clasă și a gresiei de pe holuri și scări
- reabilitarea fațadei
- înlocuirea sistemului de scurgere a apei
- realizarea de alei pavate în curtea școlii etc.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
