Administrație

Circulație în condiții de iarnă în Cluj, dar fără drumuri blocate. Șoferii, îndemnați să circule cu prudență.

În urma acțiunilor de deszăpezire desfășurate, în județul Cluj nu există drumuri blocate, însă șoferii sunt îndemnați să fie prudenți mai ales pe sectoarele de drum din zona de munte, unde stratul de zăpadă măsoară chiar 40-50 de centimetri

Circulație în condiții de iarnă pe drumurile județene din Cluj: Șoferii, îndemnați să circule cu prudență.|Foto: Consiliul Județean Cluj Circulație în condiții de iarnă pe drumurile județene din Cluj: Șoferii, îndemnați să circule cu prudență.|Foto: Consiliul Județean Cluj

 

 


Peste 850 de tone de material antiderapant au fost folosite pentru deszăpezire și combaterea poleiului pe drumurile din județul Cluj. 

CITEȘTE ȘI: 
Zeci de utilaje de deszăpezire, mobilizate pe drumurile din județul Cluj pentru asigurarea circulației rutiere

Circulație în condiții de iarnă pe drumurile județene din Cluj: Șoferii, îndemnați să circule cu prudență.|Foto: Consiliul Județean Cluj

Acțiunile de îndepărtare a zăpezii de pe carosabil continuă. 


Circulație în condiții de iarnă în Cluj, dar fără drumuri blocate. Șoferii, îndemnați să circule cu prudență.

În cursul dimineții zilei de sâmbătă, pe raza județului Cluj nu există drumuri județene blocate traficului rutier, informează Consiliul Județean Cluj. 

Peste 850 de tone de material antiderapant au fost folosite pentru deszăpezire și combaterea poleiului pe drumurile din județul Cluj.|Foto: Consiliul Județean Cluj

Au fost folosite 856 de tone de material antiderapant, în paralel cu acțiuni continue de îndepărtare a zăpezii de pe carosabil.


În același timp, însă, din cauza căderilor de zăpadă abundente înregistrate în ultimele 24 de ore și a temperaturilor sub zero grade Celsius, pe majoritatea drumurilor județene se circulă în condiții de iarnă, iar pe unele cu dificultate sporită.

CITEȘTE ȘI: 
Ninsori extinse în zonele montane din țară și maxime de 1 grad Celsius. Prognoza meteo pentru Cluj.

În aceste condiții, se recomandă participanților la trafic utilizarea cauciucurilor de iarnă și a lanțurilor, mai ales pe sectoarele de drum situate în zona de munte a județului, unde stratul de zăpadă măsoară chiar 40-50 de centimetri.


„În contextul ninsorii care cade neîntrerupt începând cu ziua de ieri, situația pe drumurile județene este foarte dinamică, aceasta schimbându-se de la o oră la alta. Astfel, deși se intervine susținut, un drum județean poate fi afectat din nou de căderile de zăpadă, chiar în perioada imediat ulterioară intervenției, iar carosabilul nu se prezintă, așa cum se spune, «la negru» sau perfect uscat, lipsit de zăpadă, existând posibilitatea apariției fenomenului de polei”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. 

Astfel, acțiunile de îndepărtare a zăpezii de pe carosabil continua neîntrerupt. 


„În același timp însă, rugăm participanții la trafic sau cetățenii afectați de această situație să înțeleagă faptul că, deși sunt utilizate absolut toate utilajele disponibile, acestea nu se pot afla simultan pe toate drumurile județean pe care le avem în administrare”, a adăugat președintele CJ Cluj. 

Mobilizare în teren

De asemenea, alături de întreg parcul auto al societăților de deszăpezire, se află în plină activitate de intervenție și cele trei utilaje aparținând Consiliului Județean Cluj, iar angajații Direcției de Administrare a Drumurilor Județene din cadrul forului administrativ județean sunt mobilizați pe teren pentru a verifica desfășurarea activității de către prestatorii serviciilor de deszăpezire.

Intervenții pe zeci de drumuri județene|Foto: Consiliul Județean Cluj

În administrarea Consiliului Județean se află doar drumurile județene, motiv pentru care, legal, administrația județeană nu poate interveni pe autostrăzi și drumuri naționale, care sunt în aria de competență a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj din subordinea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. De asemenea, drumurile comunale se află în administrarea primăriilor, care au obligația de a interveni pentru deszăpezire.

Astfel, în administrarea Consiliului Județean Cluj se află circa 1400 de km de drumuri județene. În aceste condiții, chiar dacă e mobilizat întreg parcul auto, nu se poate interveni, concomitent, pe toate. De altfel, tocmai din acest motiv drumurile județene sunt împărțite, în funcție de importanță, traficul înregistrat, mărimea localităților pe care le leagă, în patru nivele de importanță, cu timpi diferiți de intervenție care, la nivelul IV, ajung chiar la 48 de ore.

În plus, de foarte multe ori intervenția pe timp de viscol sau furtună poate fi ineficientă, zăpada îndepărtată de pe drum revenind la scurt timp din cauza vântului și a ninsorii abundente care continuă.

Intervenții pe zeci de drumuri județene

În ceea ce privește intervențiile efectiv derulate pentru asigurarea unor condiții de circulație normale, vineri s-a acționat pe 13 drumuri județene situate pe raza zonei Huedin (Lotul 1). Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 14 utilaje. 

Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 13 drumuri județene, cu 12 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 230 de tone.

Pe drumurile județene situate în zona Gilău (Lotul 2), în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 15 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 14 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 15 drumuri județene, cu 12 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 170 de tone. 

Pe drumurile județene situate în zona Turda (Lotul 3) în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 12 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 12 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 16 drumuri județene, cu 16 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 200 de tone. 

Pe drumurile situate în zona Gherla (Lotul 4) în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 6 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 4 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 16 drumuri județene, cu un utilaj. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 60 de tone. 

Pe drumurile situate în zona Dej (Lotul 5) în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 13 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 10 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 13 drumuri județene, cu 10 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 196 de tone.

În continuare, se acționează cu utilaje în vederea deszăpezirii și cu materiale antiderapante pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe majoritatea drumurilor județene pentru verificarea stării părții carosabile, acționându-se în permanență.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Zeci de utilaje de deszăpezire, mobilizate pe drumurile din județul Cluj pentru asigurarea circulației rutiere

Drumurile din Cluj, pregătite pentru iarnă. Cine va deszăpezi când ninge?

abonare newsletter