Administrație
Start la săpat! Metroul din Cluj coboară 24 de metri sub oraș! Boc: Avem finanțare până în 2031!
Moment istoric pentru Cluj. Au început săpăturile pentru lansarea „cârtițelor” în subteran. De azi, Clujul nu mai visează metroul ci... îl sapă!

Au început lucrările la construcția puțului de lansare pentru cele două mașini de forat tuneluri (TBM – Tunnel Boring Machine), structura subterană esențială de unde vor porni galeriile metroului din Cluj. Această etapă presupune lucrări de infrastructură subterană pentru primul proiect de metrou realizat într-un oraș din afara capitalei.
Amplasat în zona stației Teilor (stația 2), în comuna Florești, puțul de lansare este proiectat să deservească două TBM-uri, câte una pentru fiecare dintre cele două galerii paralele ale magistralei de metrou.

Lucrări la 24 de metri sub pământ
„E luni, 11 august, ora 9 și câteva minute. Metroul de la Cluj intră în faza subterană. Astăzi încep lucrările de construcție a puțului de lansare a mașinilor care vor fora în subteran cele două tuneluri pentru metroul de la Cluj. Această lucrare este de maximă complexitate și precizie. De aceea, ea presupune implicare a peste 150 de proiectanți și ingineri care au lucrat și lucrează pentru ca aceste lucruri să se întâmple. Peste 40 de avize de fiecare dată sunt necesare când începe fiecare etapă în derularea procesului metroului de la Cluj. Multă lume a vorbit vrute și nevrute. Noi suntem cu faptele, alții sunt mai mult cu vorbele. De data asta avem și noi, însă, câteva lucruri de spus pentru a înțelege că această lucrare nu este una simplă, una care se poate face peste noapte, ci este o lucrare care presupune precizie. Vă amintiți că în 24 iulie, conform graficului, au început lucrările la grinda de ghidaj care să stabilească foarte bine direcția de corelare cu celelalte șapte stații care sunt și vor fi în lucru, iar astăzi, 11 august, începe lucrarea efectivă la puțul de lansare a mașinilor care vor face tunelul în subteran. Se va lucra la o adâncime de maxim 24 de metri, astfel încât cele două mașini de forat, acele TBM-uri, acele cârtițe cum se spune în limbaj popular, vor fi introduse bucată cu bucată în subteran, vor fi asamblate în subteran și după aceea vor începe lucrările efective. Astăzi, noi ne aflăm pe o locație între două stații, între stația Teilor și stația Copiilor, este un loc unde practic doar se pregătește intrarea cârtițelor în subteran, după care se vor face celelalte proceduri tehnice”, a precizat primarul Emil Boc.

„Astăzi metroul intră în fază subterană. Etapa următoarea va fi coborârea în subteran a celor două cârtițe, a celor două mașini de mari dimensiuni, cu greutate în tone, și asamblarea lor efectivă în subteran. Ulterior, vor începe efectiv lucrările la tunele care înseamnă începerea lucrărilor la cele șapte stații pentru că astăzi se lucrează concomitent la pregătirea celor șapte stații. Dacă întrebați ce fac cei peste 150 de ingineri și proiectanți? Ei nu lucrează doar la grinda de ghidaj sau doar la puțul de lansare, ei lucrează și la corelarea tuturor celorlalte date tehnice”, a sintetizat edilul.

„Monștrii” de 120 de tone se pregătesc să roadă tunelurile Clujului
Șerban Iorga, șeful proiectului metroului clujean din partea companiei Alstom, a declarat că asamblarea cârtițelor în subteran va dura aproximativ o lună.

„Am avut două obiective, 24 iulie - grinzile de ghidaj și 11 august - începerea săpăturilor la pereții mulați ai puțului de lansare. Și le-am atins. Suntem aici, începem astăzi. Trebuie să avem tot timpul în vedere că nu vorbim neapărat de un tunel, de un puț de lansare sau stații. Vorbim de un sistem complet automatizat de metrou. De aceea, proiectarea nu este numai ce vedeți, nu sunt numai avizele, ci vorbim despre conceptul, proiectarea și ideea unui sistem întreg care pleacă de la trenuri, pleacă de la rețelele de informatică, pleacă de la securitatea cibernetică, pleacă de la sistemul de semnalizare, deci munca este complexă și pot să vă spun că de la începutul proiectului avem oameni din multe țări, poate din toate colțurile lumii, care astăzi sunt aici și lucrează la proiectare și care astăzi toți vorbesc despre cât de fain este la Cluj. Astăzi începem puțul de lansare. Ce este puțul de lansare? Vorbim de o locație unde vom avea dimensiuni între 35 de metri pe 19 metri lățime, cu o adâncime de 16 – 16,5 metri, acești pereți mulați se vor duce și vor fi săpați până la 24 de metri adâncime, iar pe fundație se vor coborî cârtițele, cea mai grea componentă a unei cârtițe are undeva la 120 de tone. Aceste cârtițe vor fi coborâte pe acea fundație, pe partea de jos a puțului de lansare, asamblate, după care se pleacă la treabă și începe forarea”, a adăugat Iorga.

Emil Boc: Metroul are finanțare până în 2031
„Noi începem să săpăm, mergem până la 24 de metri adâncime, trebuie să vedem cum înaintăm, cum progresăm, undeva spre sfârșitul lunii septembrie vom avea o idee clară și sigură când fundația va fi gata pentru a putea coborî mașinile de forat. Asamblarea cârtițelor va dura o lună”, a adăugat Eugen Iorga.

„Metroul de la Cluj are contract de finanțare semnat până în 2031, data de finalizare conform contractului existent astăzi de finanțare cu Guvernul României din trei surse, surse europene, buget național și certificate verzi. noi nu ne-am fi apucat de treabă dacă n-am fi avut un contract semnat, parafat, explicit care indică sursele de finanțare. Evident, că nimeni n-are 2 miliarde de euro pe care să le pună pe masă. Sursele de finanțare se adaptează, se readaptează în funcție de evoluția lucrărilor. Atăzi, lucrarea este finanțată, conform prevederilor contractuale s-a achitat avansul prevăzut de lege și există resursă financiară pentru a putea continua lucrările. Evident, anii următori, în fiecare an, prevederi bugetare care să asigure continuarea proiectului. Astăzi, Guvernul României este în proces de negociere cu Comisia Europeană. Noi, astăzi, nu avem datele și nici guvernul nu le are. Negocierile se vor încheia în toamnă. Noi nu suntem parte la aceste negocieri, noi avem un act în raport cu guvernul care ne spune din ce surse se finanțează. Sursele europene pot fi atât PNRR, cât și fondurile de coeziune, dar și alte surse”, a mai explicat primarul Emil Boc.

Despre Magistrala I de Metrou Cluj
Este o linie de metrou ușor cu o lungime de peste 21 km, ce include 19 stații subterane, un depou suprateran și două galerii de tunel construite prin tehnologii moderne de foraj mecanizat (TBM) și săpături deschise.
Infrastructura proiectului presupune lucrări de mare complexitate: execuția de tuneluri circulare cu diametrul interior de 5,5 metri, interstații în structură rectangulară, structuri de acces și evacuare, spații tehnice, precum și un sistem de galerii adaptat traseului urban.
Aceste lucrări vor contribui decisiv la transformarea mobilității din Cluj-Napoca și zona metropolitană, prin degrevarea traficului de suprafață, reducerea emisiilor și creșterea calității vieții urbane.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: