Actualitate

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru comportament agresiv și „lipsit de respect” față de angajații instituțiilor publice: românii au obligația de a respecta „programul stabilit”

Un proiect inițiat de deputații UDMR și minorități, care prevede sancțiuni pentru persoanele care manifestă un comportament „lipsit de respect” în instituțiile publice și nu respectă „programul stabilit”, a fost adoptat tacit de Senat. Astfel, cei care au un comprtament agresiv și recalcitrant față de angajații din instituții riscă amenzi de până la 20.000 de lei.

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru comportament agresiv și „lipsit de respect” față de angajații instituțiilor publice: românii au obligația de a respecta „programul stabilit” | Foto: monitorulcj.ro Amenzi de până la 20.000 de lei pentru comportament agresiv și „lipsit de respect” față de angajații instituțiilor publice: românii au obligația de a respecta „programul stabilit” | Foto: monitorulcj.ro

 

 


Senatul a adoptat tacit, marți, proiectul de lege care prevede amenzi de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru manifestarea, în relațiile cu instituțiile publice și angajații acestora, a unui comportament „lipsit de respect, provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant”, inclusiv prin refuzul de a respecta indicațiile personalului din aceste instituții.

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru comportament agresiv și „lipsit de respect” față de angajații instituțiilor publice: românii au obligația de a respecta „programul stabilit”

Termenul de dezbatere și vot s-a împlinit la 26 noiembrie și actul normativ se consideră adoptat tacit.


CITEȘTE ȘI: 
Nicușor Dan critică reacția administrativă tardivă în raport cu solicitările românilor: „Nu ține pasul cu așteptările cetățenilor”

Propunerea legislativă, inițiată de 36 parlamentari ai UDMR și minorități, completează în acest sens Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informează Agerpres.ro

Actul normativ modifică Legea 61/1991 în sensul de a introduce în categoria contravențiilor: „Manifestarea, în relațiile cu instituțiile publice și angajații acestora, a unui comportament lipsit de respect, provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant, inclusiv prin refuzul de a respecta indicațiile personalului din instituții publice, contrar obligației cetățenilor de a adopta o conduită civilizată și respectuoasă, în scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică”.


Proiectul prevede pentru acest caz sancțiuni cu amendă de la 5.000 la 20.000 lei.

Noi reglementări pentru cei care cer informații de interes public

Actul normativ mai prevede introducerea în Legea nr. 544/2001 de noi texte.


„Persoanele care solicită verbal informații publice au obligația de a respecta programul stabilit (...) și să înfățișeze un comportament care să nu afecteze activitatea personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice. Personalul autorităților și instituțiilor publice, personalul de pază și ordine sau organul de poliție, după caz, va proceda la evacuarea persoanei care nu respectă aceste prevederi (...) din incinta autorității sau instituției publice”, se menționează în actul normativ.

Propunerea legislativă va fi transmisă la Camera Deputaților care este for decisional. 


Recent, în cadrul prezentării Strategiei Naționale de Apărare în Parlament, șeful statului a declarat că există un decalaj între evoluția în ansamblu a societății românești și modul în care răspunde administrația publică.

„Există un decalaj între evoluția în ansamblu a societății, a economiei, a așteptărilor cetățeanului și cum răspunde administrația acestor așteptări”, a transmis Nicușor Dan în plenul reunit al Parlamentului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Mai puțini bugetari. Numărul posturilor ocupate a scăzut cu 4.000.

Strategia națională de apărare. Nicușor Dan: „Corupția, o vulnerabilitate pentru securitatea națională. Administrația băltește în rutină”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter