Potrivit unui comunicat al poliţiei clujene, iar au avut loc trei furturi în Cluj-Napoca. Printre obiectele furate se numără un laptop, scule electrice, dar şi găini.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta "a dat undă verde" pentru candidatura Bucureştiului la găzduirea unor meciuri din cadrul Euro-2020, precizând că vicepremierul Gabriel Oprea a fost desemnat să se ocupe de acest proiect din partea Guvernului.
Clădirea Reduta, una dintre cele mai importante clădiri din Transilvania în secolele trecute, găzduieşte în prezent Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Echipa din Bacău a câștigat titlul de campioană, în cadrul primului campionat național de futsal pentru nevăzători din România, care a avut loc la Cluj, în 30 noiembrie. Sportivii din Bacău au triumfat și la Cupa Internațională a României.