Externe

ONU a adoptat declarația privind soluția cu două state, israelian și palestinian. Israelul denunță o rezoluție „rușinoasă”.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a votat vineri cu o majoritate covârşitoare în favoarea unei declaraţii care susține soluția cu două state: israelian și palestinian.

ONU a adoptat declarația privind soluția cu două state, israelian și Palestinian|Sursa: UN Photo/Loey Felipe ONU a adoptat declarația privind soluția cu două state, israelian și Palestinian|Sursa: UN Photo/Loey Felipe

 

 


Astfel, Adunarea Generală a ONU a adoptat „declarația de la New York”, care vizează reînvierea soluției cu două state, israelian și palestinian, însă a exclus fără echivoc Hamas, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.ro 

CITEȘTE ȘI:
Franța va recunoaște statul Palestina la ONU. SUA resping planul președintelui francez: „O decizie imprudentă”.

În condițiile în care Israelul denunță de aproape doi ani incapacitatea Adunării Generale a ONU și a Consiliului de Securitate de a condamna atacurile fără precedent ale mișcării palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023, textul, adoptat cu 142 de voturi pentru, 10 împotrivă (inclusiv Israel și Statele Unite) și 12 abțineri, condamnă în mod clar mișcarea palestiniană și îi cere să depună armele.


ONU condamnă mișcarea Hamas

„Condamnăm atacurile comise pe 7 octombrie de Hamas împotriva civililor” și „Hamas trebuie să elibereze toți ostaticii” reținuți în Gaza, se arată în declarație, semnată în iulie de 17 state, inclusiv mai multe țări arabe, în timpul primei părți a unei conferințe ONU privind soluția cu două state.

CITEȘTE ȘI: 
Stare de război în Israel, în urma unui atac cu mii de rachete din Gaza

„În contextul obținerii unei încheieri a războiului din Gaza, Hamas trebuie să înceteze să-și exercite autoritatea asupra Fâșiei Gaza și să-și predea armele Autorității Palestiniene, cu sprijinul și cooperarea comunității internaționale, în conformitate cu obiectivul unui stat palestinian suveran și independent”, se arată în textul declarației.


Israelul denunță o rezoluție „rușinoasă”

În același timp, Israelul a respins vineri seara ca fiind „rușinoasă” rezoluția adoptată cu o largă majoritate de voturi la Adunarea Generală a ONU în vederea unei relansări a soluției de pace cu două state la conflictul israeliano-palestinian.

Israelul respinge categoric decizia Adunării Generale a ONU”, care este o „decizie rușinoasă”, a scris pe X purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de Externe, Oren Marmorstein, acuzând această instanță că este „un circ politic detașat de realitate”.


„În zecile de clauze ale declarației aprobate (...) nu există nicio referire la simplul fapt că Hamas este singura responsabilă de continuarea războiului, prin refuzul său de a preda ostaticii și de a dezarma”, a adăugat el, considerând că „rezoluția nu favorizează o soluție de pace (ci) dimpotrivă (...) încurajează Hamas să continue războiul”.

Potrivit unei surse din cadrul președinției franceze, această declarație ar trebui considerată drept bază pentru summitul ONU pe care Parisul și Riadul îl vor co-prezida pe 22 septembrie la New York, unde președintele Emmanuel Macron a promis că va recunoaște statul Palestina


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Israelul pregătește „plecarea voluntară” a palestinienilor din Fâşia Gaza, în urma propunerii formulate de Trump. Netanyahu: „Este o idee extraordinară”.

Franța va recunoaște statul Palestina la ONU. SUA resping planul președintelui francez: „O decizie imprudentă”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter