Raportul euro/leu a testat, din nou, depășirea pragului de 4,66 lei. În schimb dolarul s-a menținut pe creștere și testează revenirea peste 3,8 lei iar francul elvețian s-a depreciat.
Consiliul Baroului Cluj susţine că protocolul de cooperare între PÎCCJ şi SRI conţine suficiente prevederi care să justifice denunţarea lui ca un act profund neconstituţional, nelegal, şi condamnă existenţa unor astfel de înţelegeri între autorităţi ale statului.
Preşedintele UNJR, judecătorul Dana Gîrbovan, a spus, într-o intervenţie prin videoconferinţă în cadrul plenului CSM de miercuri, că este şocată de faptul că ÎCCJ a semnat un protocol cu un serviciu de informaţii şi că este „dincolo de imaginaţia” sa ce ar putea conţine acesta, cerând informaţii.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, i-a îndemnat pe credincioşi, prin mesajul adresat cu ocazia sărbătorilor de Paşti din acest an, sa îşi păstreze vie credinţa în Dumnezeu precum şi dragostea de ţară, valori care i-au însoţit pe români în acest secol care a trecut de la realizarea Marii Uniri, în 1918.
Astăzi, de la ora 16.30, are loc Calea Crucii, cu pornire din Piaţa Unirii, o iniţiativă a Uniunii Creştine din România în colaborare cu alte asociaţii ale Eparhiei de Cluj-Gherla.
Cluj-Napoca va deveni primul oraș din România pe străzile căruia vor circula autobuze electrice, dotate cu Wi-Fi. Primăria a organizat deja licitația pentru 30 de astfel de autobuze electrice și a semnat în iulie anul trecut un acord cu firma poloneză Solaris. Primele 11 autobuze electrice vor ajunge în Cluj la sfârșitul lunii aprilie.
Românii din diaspora sunt cei mai buni ambasadori ai turismului. Aproape toţi românii plecaţi peste graniţă (98%) le recomandă prietenilor lor să viziteze România, zonele de munte, Transilvania şi Maramureşul fiind destinaţiile despre care românii povestesc cel mai mult amicilor lor din ţările de adopţie, conform unui studiu.
Consiliul de Administraţie al BNR a decis în şedinţa din 4 aprilie menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,25% pe an, contrar aşteptărilor analiştilor, care anticipau o creştere la 2,5%.
Persoanele condamnate, inclusiv pentru corupţie, cu pedepse de până la 5 ani de închisoare vor putea beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau în zilele de week-end într-un centru special înfiinţat, potrivit unor amendamente PSD adoptate de Comisia juridice din Camera Deputaţilor.