Cotaţia oficială afişată joi de Banca Naţională a României (BNR), valabilă şi pentru zilele de Paşte 2018, este de 4,6615 lei/euro, nivel care nu a mai fost întâlnit în perioadele de sărbători pascale de până acum. Cotaţia este cu doar un leu mai mare decât cea din zilele de Paşti ale anului 2008.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că în perioada Sărbătorilor Pascale 95 polițiști locali vor asigura ordinea și liniștea publică în oraș, mai ales în preajma lăcașurilor de cult, având în vedere numărul mare de clujeni care vor participa la slujba de Înviere.
Înainte de începutul minivacanței de Paște participanții la piața valutară locală și-au luat măsuri de protecție care au produs deprecierea leului față de euro și dolar.
La Denia săvârşită în Joia Mare sunt citite cele 12 pericope evanghelice despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.
Poliţia Rutieră va acţiona cu peste 300 de radare şi va beneficia de suportul aerian al elicopterelor în minivacanţa de Paşte, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
Primăria continuă proiectul benzilor dedicate pentru mijloacele de transport în comun și în cartierele Gheorgheni, Grigorescu sau Zorilor. În ceea ce privește continuarea proiectului pe Moților, benzile dedicate vor fi implementate începând din luna august.
Taximetriștii sunt nemulțumiți de faptul că nu pot folosi banda dedicată mijloacelor de transport în comun și spun că cele mai mari probleme le au pe Bulevardul 21 Decembrie unde nu pot opri pentru a prelua clienți.
Prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro va avea loc pe 12 aprilie, pe ordinea de aflându-se diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei euro, informează un comunicat al Guvernului.