Timp Liber

Experiența străinilor care au venit pentru prima dată în România, la Untold: „M-am înșelat în privința românilor” VIDEO

Este cunoscut faptul că la festivalul UNTOLD vin zeci de mii de tineri din toate colțurile lumii, mulți dintre aceștia fiind pentru prima dată în România.

Festivalierii străini, impresionați de România/ Foto: monitorulcj.ro

 

A patra și ultima noapte de Untold a adus foarte mulți tineri atât pe Cluj Arena, cât și la scene din perimetrul parcului. Zeci de mii de festivalieri au dansat până în zori pe muzica artiştilor preferaţi. 


 

Tineri din peste 100 de țări s-au aflat pe timpul festivalului în orașul din Inima Transilvaniei pentru a participa la festivalul Untold, mulți dintre ei pentru prima dată.


 

Lorena este o tânără din Brazilia care se află pentru prima dată în România și a venit la festival cu un grup de aproximativ 20 de prieteni.


„Este prima oară pentru mine când mă aflu aici, la fel și pentru prietenii mei. Îmi place totul în festival, de la scenă, la atmosferă, la muzică (…) Înainte nu am auzit foarte multe despre România, poate doar povestea cu Dracula, dar după festival voi reveni cu motivul de a vizita”, a declarat pentru monitorulcj.ro Lorena.

Dani și Dragos sunt doi tineri veniți de pe meleaguri spaniole care pe lângă distracția și atmosfera festivalului, au plecat înainte de festival într-o excursie prin țară.


„Am ajuns în Cluj cu o săptămână înainte de festival și am făcut cel mai nebunesc lucru cu prietenul meu, am mers prin cele mai mari orașe din România. Cum a fost pentru noi prima dată în România această excursie a meritat pe deplin”, a declarat unul dintre tineri.

Dani consideră că festivalul Untold este printre cele mai interesante din Europa și chiar din lume. Băieții s-au declarat fani ai mâncării tradiționale românești, amândoi fiind fascinați de varza a la Cluj.


Yanis care a venit tocmai din Ucraina pentru festival s-a declarat surprins și impresionat de România.

„Trebuie să recunosc că m-am înșelat în privința românilor. Odată cu începerea războiului mulți prieteni îmi ziceau că orice aș face să nu mă refugiez în România pentru că oamenii sunt foarte reci și mulți vor încerca să-ți fure din bagaje dacă te văd străin (...) De o lună sunt în Cluj, dar la începutul războiului m-am refugiat în zona Maramureșului. Oameni mai calzi și minunați nu am văzut în viața mea. Am ajuns să consider România a doua mea casă. Nu pot înțelege nici până astăzi de ce mi-am ascultat prietenii când îmi ziceau că românii sunt oameni reci, de cât timp sunt aici am legat prietenii cu mulți tineri și cu câțiva m-am văzut în festival”, a declarat festivalierul.

Peste 200 de artiști naționali și internaționali, la Untold festival

Universul magic Untold și-a deschis joi porțile pentru un nou capitol, al șaptelea din povestea trăită, în prima zi de festival, de peste 85.000 de participanți veniți din toată lumea.

La UNTOLD 2022 festivalierii au putut să danseze pe muzica lui  J Balvin, Dimitri Vegas and Like Mike, Alok, David Guetta, ATB, Don Diablo, Hardwell, Alok, Morten, Kygo, Steve Aoki, Lost Frequencies, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above and Beyond, Borgore, Dub FX & Woodnote și mulți alții. 

Peste 200 de artiști naționali și internaționali de top au urcat pe scenele festivalului UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de distracție.

 

Sursa video: Monitorul de Cluj

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc a anunţat că în Cluj-Napoca au intrat peste 50 de milioane de euro datorită Untold

Experienţa unui maghiar la Untold: „Mi se spunea că România şi Rusia sunt ultimele ţări în care să mergi ca maghiar. M-am înșelat”

Fotografie de milioane la UNTOLD. Tânăr în scaun cu rotile, ridicat desupra mulțimii în timpul concertului

abonare newsletter