Actualitate
Temperaturi în creștere și maxime de 33 de grade. Prognoza meteo pentru Cluj.
Vremea se încălzește ușor, astfel că maximele termice vor ajunge la 33 de grade, însă nu scăpăm de ploi. Prognoza meteo pentru Cluj.

Miercuri, 20 august, temperaturile cresc față de ziua anterioară în cea mai mare parte a țării și se vor situa în jurul celor normale pentru data din calendar.
Cerul va fi variabil, iar după-amiaza și seara se vor semnala înnorări și averse pe arii restrânse în zonele montane. Pe alocuri, ploile vor fi însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor situa între 24 - 33 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 10 - 22 de grade Celsius.
În Cluj, valorile termice cresc ușor, astfel că temperaturile vor ajunge la 28 de grade Celsius, iar minima termică va indica 13 grade Celsius.
În general, vremea va fi plăcută, cu un cer parțial însorit și șanse minime de precipitații. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zonele montane ale județului.
Pe parcursul zilelor următoare, temperaturile vor varia între 30 și 25 de grade Celsius, cu șanse crescute de precipitații și descărcări electrice.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: