Sport
Neluțu Varga, reacție categorică cu privire la insolvența CFR-ului: „Cei care ne cântă prohodul să nu ne mai ducă grija!”
Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a anunțat că a mai achitat din datoriile clubului și că refuză categoric ca echipa să ajungă din nou în insolvență.
Neluțu Varga, patronul CFR-ului, a vorbit despre șansele echipei de a intra în insolvență / Foto: Sportul Clujean
CFR Cluj se confruntă cu mari probleme din punct de vedere financiar în debutul acestui sezon.
Cu toate acestea, patronul echipei, Neluțu Varga, a anunțat că nu vrea ca echipa să ajungă din nou în insolvență și că se zbate să rezolve toate problemele clubului.
Mai mult, omul de afaceri a dezvăluit că a mai achitat o parte din datoriile clubului și că jucătorii își vor primi toți banii, în cele din urmă.
„Mă zbat să rezolv și ultimele probleme financiare care mai sunt în club. Ieri am trimis banii pentru rata la ANAF. Noi avem o datorie eșalonată pe mai mulți ani, așa cum au multe cluburi. Am plătit rata pe luna asta, următorul termen e în august.
Referitor la salarii, lucrez să rezolv și problema asta în zilele astea. O să plătesc în curând și o parte din salariile restante. Jucătorii să nu își facă griji, că noi mereu plătim. Am mai avut probleme și ne-am descurcat mereu. Și am făcut și performanță. Nu se închide clubul, nu intrăm în faliment sau insolvență.
O să ne rezolvăm, pas cu pas, toate problemele. Și nu doar pentru noi e greu. Așa e la multe cluburi. Cei care ne cântă prohodul să nu ne mai ducă grija. Că o să fim bine.
Vreau să ne calificăm în Conference League. Am încredere în staff și jucători. Vreau să continuăm să facem performanță. Și o să vină și banii. Rezolv eu. Nu e așa cum vorbește lumea. Cu interdicția la transferuri am rezolvat, la UEFA am găsit înțelegere pentru datorii, pentru că cei de acolo au văzut că vrem să ne rezolvăm problemele.
O să găsim banii necesari. Și, dacă nu, putem apela la vânzarea de jucători. Avem interes pentru mulți, dar nu vreau să le dau drumul acum, pentru că obiectivul este de a juca în Conference League. Dar, repet, să nu-și facă lumea griji pentru CFR Cluj sau pentru mine”, a spus Varga, potrivit GSP.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
