Sport
Cazul Gertmonas. De la titular în națională la al treilea portar din lotul lui „U”.
Până în sezonul trecut, Edvinas Gertmonas (29 de ani) era titularul indiscutabil din poarta Universității Cluj.

Goalkeeper-ul lituanian a fost transferat de la Zalgiris la începutul anului trecut, într-o perioadă în care „studenții” se confruntau cu probleme mari între buturi.
Prin venirea sa, Gertmonas a rezolvat insuficiența pe care o arătau la meciuri Gorcea sau Iliev și și-a câștigat rapid postura de primă variantă pentru Ioan Ovidiu Sabău.
Tehnicianul și-a menținut alegerea și pe durata sezonului trecut, când portarul a apărat în 35 din cele 40 de partide din întrecerea internă. Alături de „U” a reușit calificarea în play-off-ul competiției, pentru prima oară în istoria echipei, apoi a pus umărul la calificarea acesteia în cupele europene după 53 de ani de așteptare.
Mai mult, prestațiile sigure din campionatul României l-au readus în echipa de start a Lituaniei, unde nu mai apărase din 2022.
S-a schimbat strategia
Spre sfârșitul sezonului trecut au apărut primele interese ale echipelor din străinătate pentru portarul lituanian. S-a vorbit că ar fi pe radarul unor formații din Serie B, dar, în cele din urmă, a rămas la Cluj.
Totuși, vara aceasta a adus cu ea și schimbări multiple, printre care și de strategie în rândul staff-ului tehnic.
Cum și Blănuță, și Silaghi, variantele pentru regula U21 din sezonul trecut, au plecat de la echipă, cea mai bună opțiune pentru a bifa această regulă a devenit postul de portar, unde, pe lângă Gertmonas, „U” îi mai are legitimați pe Ștefan Lefter (20 de ani), Denis Moldovan (20 de ani), Iustin Chirilă (19 ani) și Tudor Coșa (16 ani).

Astfel, planul lui Sabău a fost simplu: Lefter sau Chirilă vor apăra în campionat, iar Gertmonas în cupele europene.
Numai că socotelile de la Cluj n-au fost aceleași cu cele din Armenia. Lituanianul a apărat în cele două partidei, dar ardelenii au pierdut dubla cu Ararat și au fost eliminați încă din primul tur, după doar două meciuri.
Cum Universitatea va disputa acum doar meciuri de campionat și Cupă, iar în ambele competiții a fost implementată regula conformă căreia cluburile sunt obligate să folosească pe tot parcursul meciului un jucător U21, șansele ca lituanianul să revină în poarta Universității sunt, acum, tot mai scăzute.
Tinerii au fost impecabili!
Chiar și în cazul eliminării din Europa, Gertmonas mai avea o șansă prin care putea reveni în poartă: Lefter, Chirilă sau, am văzut sezonul trecut, Coșa, să nu-l mulțumească pe Sabău iar tehnicianul să fie nevoit să schimbe din mers strategia gândită în debutul sezonului. Doar că din nou ghinion pentru Gertmonas!
Sabău a început sezonul în poartă cu Lefter, fostul portar de la Corvinul, pe care l-a menținut până în etapa a 4-a. La meciul cu Petrolul a decis să-i dea o șansă tânărului Chirilă, iar jucătorul crescut de „U” nu a dezamăgit.
A primit un singur gol, cu Petrolul, dar a închis poarta la meciul cu Farul, când „sepcile roșii” au evoluat peste 80 de minute în inferioritate numerică.

Așteapta greșeala sau pleacă
În această situație, șansele ca Edvinas Gertmonas să mai revină între buturile lui „U” Cluj sunt tot mai mici. Nu-l ajută nici soluțiile U21 pe care Sabău le are la dispoziție pe teren: Ionuț Barstan, Alexandru Bota, Atanas Trică sau Alin Chinteș.
Niciunul dintre ei nu a confirmat la nivelul primei ligi sau a bifat prezențe la o echipă cu pretenții din Liga 2, astfel că nu prezintă pentru moment o soluție pentru postul de titular.
În această situație, portarul lituanian are de ales între două variante: fie alege să plece la o echipă unde are șanse mai mari să fie titular, fie își va accepta statutul de rezervă și va aștepta greșelile lui Lefter sau Chirilă pentru a reveni în poartă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News